Lucrări în staţionare din cauză că nu a fost negociat preţul betonului
·
Pentru unele artere, constructorii de la reţelele de
alimentare cu apă şi cele de canalizare au cerut încă o prelungire a termenului
de finalizare a lucrărilor.
Primarul municipiului Suceava,
Ion Lungu, este nemulţumit că firma constructoare din cadrul proiectului de
reabilitare şi extindere a reţelelor de alimentare cu apă şi a celor de
canalizare a cerut decalarea cu încă o lună a termenului pentru încheiere
execuţiei pe o serie de artere din reşedinţa de judeţ. „Mă nemulţumeşte
faptul că s-a schimbat termenul la o serie de străzi importante. Dacă la un
moment dat era termenul de 30 aprilie, apoi 31 mai, iată că acum ajuns la 30
iunie, deci o prelungire de 2 luni”, arată primul gospodar al oraşului.
Ediul-şef spune că este vorba despre străzi din zona centrală a municipiului,
precum „Petru Rareş”, dar şi din Zamca, pentru acestea reprezentanţii
constructorului dând asigurări că vor fi
readuse la starea iniţială până pe 20 iunie, înaintea sărbătoririi
Zilelor Sucevei. Potrivit primarului pe alte străzi intervenţiile staţionează,
motivul fiind unul aproape de neînţeles, acela potrivit căruia încă nu a fost
stabilit preţul betonului, aşa cum au lăsat de înţeles responsabilii
proiectului, cu prilejul întâlnirii de ieri de la sediul Primăriei. „Nu
este problema noastră a Primăriei, ci a constructorului. Iată că suntem aproape
de jumătatea anului, însă există societăţi care
fac beton şi este problema firmei constructoare să negocieze preţul
acestuia”, evidenţiază Lungu, menţionând că, din această cauză, bat
pasul pe loc munictorii de pe străzile „Iacob Zadik” şi „Grigore Antipa”. Şeful
municipalităţii sucevene a declarat că, pentru a se edifica supa acestor ieşiri
din grafic, va interveni pe lângă managementul câştigătorul licitaţiei, compania
germană Pfeiffer, cerând lămuriri în acest sens. „Voi avea o discuţie la nivel de
decizie, cu reprezentanţii firmei Pfeiffer, să vedem ce s-a întâmplat cu aceste
termene, duse cu 2 luni, până pe 30 iunie”, a accentuat Ion Lungu,
primarul municipiului Suceava.
Prin finanţare obţinută în cadrul
Programului Operaţional Sectorial Mediu, în total, în municipiul Suceava,
extinderea cu circa 31,3 km a reţelelor de alimentare cu apă se face pe 76 de
străzi, iar reabilitările au drept ţintă 25,4 de km de conducte de pe 67 străzi
din toate cartierele. Reţelele de
canalizare de pe 70 de artere vor extinse cu 32,7 km, iar cele de pe alte 15
străzi, în lungime de 6 km, sunt spuse reabilitării.