Despăgubiri
pentru accidente de muncă şi boli profesionale
·
În primele 4 luni ale
anului 2014, în judeţul Suceava s-au înregistrat 25 de accidente de muncă,
pentru acestea decontându-se prestaţii
medicale în valoare de 15.015 de lei.
În
cazul în care o persoană suferă un accident de muncă sau îmbolnăvire
profesională, Casa Judeţeană de Pensii preia cheltuielile legate de
reabilitarea lor medicală, informează conducerea instituţiei sucevene. Astfel,
potrivit directorului executiv Camelia Chitul, în funcţie de gravitate, dacă
persoana asigurată necesită protezare, prin intermediul Casei este acordată
această prestaţie, cu suportarea, pe toată durata vieţii asiguratului, a tuturor
cheltuielilor legate de întreţinere. Pe de altă parte, în cazul unui accident
de muncă mortal, Casa Judeţeană de Pensii plăteşte urmaşilor o despăgubire în
valoare de 4 salarii medii brute. Şefa Casei de Pensii informează că, în
primele 4 luni ale anului 2014, în judeţul Suceava s-au înregistrat 25 de accidente de muncă, pentru acestea
decontându-se prestaţii medicale în
valoare de 15.015 de lei. În cazul a 3 noi cazuri de boli profesionale s-au
achitat 3.552 lei, iar pentru 3 decese ca urmare a accidentelor de muncă s-au acordat
despăgubiri în sumă de 17.804 lei. Pe lângă cheltuielile cu spitalizarea
victimelor accidentelor de muncă, Casa Judeţeană de Pensii decontează şi
serviciile medicale pentru tratamentul bolilor profesionale. În intervalul 1
ianuarie-30 aprilie 2014, prin Compartimentul „Accidente de muncă
şi boli profesionale” s-a decontat
50.273 de lei pentru serviciile medicale acordate către 47 de persoane. „Angajatorii
au obligaţia de a-şi asigura angajaţii în baza riscului profesional la care se
expun, această contribuţie la stat, fiind
variabilă, în funcţie de siguranţa locului de muncă. Toate sumele
decontate de Casa Judeţeană de Pensii Suceava pentru victimele accidentelor de
muncă sunt prevăzute distinct în bugetul instituţiei şi provin din sumele
colectate de la angajatori. Aceasta arată cât de important este ca toţi
angajatorii să folosească numai forţă de muncă angajată legal, să ofere
condiţii cu risc minim la locul de muncă şi să-şi plătească contribuţia
stabilită de lege”, a declarat Camelia Chitul, şefa CJP Suceava. Conform
Legii 346/2002, asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale
reprezintă o asigurare de persoane, face parte din sistemul de asigurări
sociale, este garantată de stat şi cuprinde raporturi specifice prin care se
asigură protecţia socială a salariaţilor împotriva diminuării sau pierderii
capacităţii de muncă şi decesului acestora în urma accidentelor de muncă şi a
bolilor profesionale. Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale
îşi propune prevenirea accidentelor de muncă şi bolilor profesionale; reabilitarea
medicală şi socio-profesională a asiguraţilor, victime ale accidentelor de
muncă şi ale bolilor profesionale, precum şi recuperarea capacităţii de muncă a
acestora; acordarea de prestaţii în bani pe termen lung şi scurt, sub formă de
indemnizaţii şi alte ajutoare.