Prin proiecte de
e-guvernare,
Reţea informatică
judeţeană, în administraţia publică suceveană
·
„Toată lumea va putea comunica, transmite date şi
informaţii, inclusiv petiţii şi reclamaţii, dar şi primi răspunsuri la acestea,
cât şi alte solicitări”, subliniază Cătălin Nechifor, preşedintele CJ Suceava.
Administraţia judeţeană suceveană
a parafat un proiect cu finanţare europeană prin care o serie întreagă de
primării din judeţul Suceava ar urma să
beneficieze un sistem informatic, constând în dotare logistică, aparatură şi
echipamente informatice, a anunţat ieri, şeful executivului judeţean, Cătălin
Nechifor. Potrivit lui Nechifor, proiectul „Implementarea de soluţii de
e-guvernare” a fost depus de Consiliul Judeţean Suceava în parteneriat cu 15 administraţii locale sucevene, respectiv
cu primăriile din Fălticeni, Arbore, Baia, Ciprian Porumbescu, Dărmăneşti,
Dolhasca, Drăguşeni, Forăşti, Horodniceni, Ilişeşti, Izvoarele Sucevei, Preuteşti,
Rîşca, Udeşti şi Vadul Moldovei. Preşedintele Cătălin Nechifor crede că, pe
această cale, primăriile vor putea lucra în mod facil între ele, cu Consiliul
Judeţean şi instituţiile şi autorităţile publice din judeţ. „Practic, ne
dorim ca, prin acest program, să creştem calitatea şi eficienţa serviciilor
oferite de administraţia publică, printr-un instrument informatic, şi anume prin
ceea ce înseamnă Registrul agricol, inclusiv fluxurile documentelor şi
informaţiilor asociate activităţii operative din primării”, a declarat
Nechifor.
Şeful CJ Suceava iterează că cele
15 administraţii locale se alătură primăriilor care deja deţin asemenea sisteme
informatice, ulterior urmând se găsi soluţii de înglobare a lor într-o reţea informatică
judeţeană. „Astfel, toată lumea va putea comunica, transmite date şi
informaţii, inclusiv petiţii şi reclamaţii, dar şi primi răspunsuri la acestea
şi alte solicitări”, subliniază Cătălin Nechifor. Finanţarea de 6,7
milioane de lei şi cofinanţarea de 134.000 de lei sunt asigurate în cadrul Programului Operaţional
Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, Axa prioritară 3 „Tehnologia
informaţie şi comunicaţiilor pentru sectoarele public şi privat”, durata de implementare a proiectului este de
18 luni.