30 decembrie 2013

Petrecerile de Revelion din 14 localităţi, supravegheate de jandarmii suceveni
·        Măsurile ordine şi siguranţă publică vor fi asigurate cu un efectiv de 227 de jandarmi  care vor acţiona în spaţiul public.

În conformitate cu Planul unic de ordine şi siguranţă publică, în perioada Sărbătorilor de iarnă, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava organizează şi execută măsuri de ordine şi siguranţă a cetăţeanului în 14 localităţi urbane şi rurale din zona de responsabilitate, precum şi pe traseele turistice şi în staţiunile montane. 
Şeful Inspectoratului, maior Mihai Marian Lungu informează că, pentru contracararea eficientă a fenomenului infracţional şi contravenţional în zona de competenţă, jandarmii vor acţiona independent şi în cooperare cu Poliţia în zone risc criminogen ridicat şi va sigura ordinea publică la manifestările cultural-artistice cu public, în vederea menţinerii climatului de ordine şi siguranţă, pentru toţi participanţii. „Se va acţiona permanent şi cu maximă responsabilitate în zonele în care urmează  să se desfăşoare manifestări cultural-artistice, în cooperare cu instituţiile abilitate în domeniu”, a subliniat maiorul Mihai Marian Lungu. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean va asigura măsurile ordine şi siguranţă publică cu un efectiv de 227 de jandarmi  care vor acţiona în spaţiul public.