Sancţiuni la operatorii suceveni de transport
persoane
·
În
urma deficienţelor constatate, inspectorii de muncă au aplicat 14 sancţiuni
contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor legale de securitate şi
sănătate în muncă.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a desfăşurat
o campanie de conştientizare a conducătorilor auto cu privire la riscurile
profesionale la care sunt expuşi, dar şi de verificare a respectării
prevederilor legale de securitate şi sănătate în muncă la operatorii de
transport licenţiaţi pentru transportul rutier de persoane. Şeful ITM Suceava,
Romeo Butnariu, informează că acţiunea a urmărit creşterea gradului de
responsabilizare a lucrătorilor care, în exercitarea sarcinilor de serviciu,
efectuează transporturi de persoane. „Campania a fost adresată angajatorilor şi lucrătorilor
care desfăşoară activităţi de transport rutier de persoane. Aceasta a urmărit,
în principal, creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor care
efectuează activităţi economice de transport rutier de persoane” a
subliniat inspectorul şef sucevean.
·
Scopul
acţiunii a constat în respectarea obligaţiei de a fi folosite microbuze şi
autobuze sigure.
Potrivit lui Romeo Butnariu scopul campaniei a constat în crearea unui mediu
de muncă sigur şi sănătos pentru conducătorii auto, precum şi impunerea
obligaţiei utilizării unor echipamente de muncă, respectiv autobuze şi
microbuze, fără pericol din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în
muncă. Astfel, inspectorii de muncă din cadrul Serviciului „Control securitate
şi sănătate în muncă” au controlat 10 operatori licenţiaţi pentru transportul
rutier de persoane privind respectarea prevederilor legale de securitate şi
sănătate în muncă, pentru deficienţele constatate aplicându-se 14 sancţiuni
contravenţionale.