·
După primele constatări, se pare că nu este vorba despre
o tentativă de fraudare a votului, ci despre aceea că, din neatenţie, unul
dintre consilieri a semnat, pe lista de prezenţă, în dreptul colegului său
absent, după care, imediat, şi-a pus semnătura şi în dreptul numelui său.
·
„Vom reanaliza această hotărâre şi sper să o putem
explica mai bine şi colegilor din PDL, care dintr-o raţiune
politicianistă, transpun totul în
termeni care sunt dictaţi, probabil, de la centru”, a arătat Nechifor.
Conducerea Consiliului Judeţean
Suceava va convoca o nouă şedinţă a aleşilor judeţeni, în vederea reanalizării
proiectului de hotărâre privind aprobarea nivelurilor din 2014 a taxelor şi
tarifelor de competenţa executivului. Anunţul a fost făcut de preşedintele
Cătălin Nechifor, după ce - inclusiv din cauza numărării eronate a aleşilor
prezenţi în plen -, iniţiativa legislativă cu pricina nu a întrunit numărul de
opţiuni favorabile pentru a deveni hotărâre şi a fi aplicată în anul care se
apropie.
Supus la vot, proiectul de
hotărâre privind aprobarea nivelurilor taxelor şi tarifelor de competenţa
Consiliul Judeţean a fost considerat aprobat, cu 19 voturi „pentru” şi 14 „împotrivă”,
din totalul aleşilor consideraţi prezenţi, cele două treimi necesare pentru
asemenea situaţii fiind întrunite. Ulterior, înspre finalul şedinţei,
consilierul PDL Constantin Pricope a semnalat faptul că în sală erau, efectiv, numai
18 dintre cei 19 aleşi USL care şi-ar fi dat votul pentru majorarea taxelor şi
tarifelor, drept pentru care hotărârea în cauză a fost declarată picată pe
motiv de neîntrunire a celor două treimi de opţiuni obligatorii. „Vom
reanaliza această hotărâre şi sper să o putem explica mai bine şi colegilor din
PDL, care dintr-o raţiune politicianistă,
transpun totul în termeni care sunt dictaţi, probabil, de la centru”,
a arătat Nechifor.
·
Noile taxe sunt aplicate serviciilor suplimentare,
prestate la cererea beneficiarilor, nefiind vorba despre vreo creştere celor
existente, susţine şeful CJ.
În ceea ce priveşte eroarea
privind numărarea consilierilor care participă la şedinţele ordinare şi cele
extraordinare ale Consiliului Judeţean, Nechifor a propus aprobării plenului de
ieri ca, începând cu prima întrunire, să se facă apelul nominal al aleşilor,
„după catalog”. Cătălin Nechifor a declarat că o comisie va verifica cum a fost
posibilă „inventarierea” greşită a consilierilor, demers îngreunat, în opinia
sa, de faptul că în sala de şedinţe nu există
camere de luat vederi. După primele constatări, se pare că nu este vorba
despre o tentativă de fraudare a votului, ci despre aceea că, din neatenţie,
unul dintre consilieri a semnat pe lista de prezenţă în dreptul colegului său
absent, după care imediat şi-a pus semnătura şi în dreptul numelui său.