Judeţul Suceava, locul al
doilea pe ţară, după Bucureşti, la ocuparea persoanelor aflate în căutarea unui
loc de muncă
Pentru anul 2014, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă(ANOFM)
a impus judeţului Suceava cifră de ocupare de 18.620 de persoane, anunţă Mirela
Adomnicăi, director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de
Muncă. Judeţul Suceava se află, din acest punct de vedere pe locul al doilea în
ţară, după municipiul Bucureşti, ceea ce reflectă, în opinia Mirelei Adomnicăi,
faptul AJOFM Suceava are o imagine destul de exactă despre mişcările de pe
piaţa muncii. Aceasta şi graţie colaborării cu angajatorii şi Inspectoratului
Teritorial de Muncă, Capitala având impusă o cifră de ocupare 19.800 de
persoane, iar pe următoarele locuri fiind judeţele Timiş, Cluj şi Iaşi. „Nu
putem să credem că în Suceava locurile de muncă vacante sunt mai multe decât
cele din Cluj sau Timişoara. Concluzia la care am ajuns în urma analizei este
faptul că reuşim să avem o imagine mai apropiată de realitate, în tot ceea ce
înseamnă mişcarea de pe piaţa muncii”, arată şeful AJOFM Suceava, adăugând
că respectivul indicator reflectă inclusiv faptul că instituţia suceveană are o
evidenţă bună a domeniilor care absorb forţa de muncă, cât şi a categoriilor de
populaţie, în funcţie de vârstă, studii şi pregătirea profesională. O cifră
relevantă, cerută, de asemenea, pentru anul 2014, este cea a persoanelor care
vor beneficia de măsurile active de combatere a şomajului, adică de informare,
consiliere şi formare profesională. Din această perspectivă, judeţul
Suceava este pe poziţia a treia la nivel
naţional, pe locul întâi fiind Bucureşti, iar pe al doilea judeţul Timiş.
Astfel, în anul viitor, AJOFM trebuie să cuprindă în măsurile active 32.000 de
persoane, în condiţiile în care, la finele lunii noiembrie 2013, Agenţia
avusese o realizare de 43.118 persoane, depăşind deja planul pe anul în curs. „Este,
până la urmă, rezultatul muncii, colegilor noştri, inclusiv a celor de la
agenţiile locale şi punctele de lucru”, relevă directorul executiv.