Nereguli
în lanţ, la firmele de transport rutier de marfă şi persoane
·
Printre multe altele, la respectivii
angajatori lipseau dovezile privind achitarea drepturilor salariale, acordarea
concediului de odihnă şi garantarea în plată a
salariului minim pe economie.
Zeci de sancţiuni contravenţionale au dat
lucrătorii Inspectoratului Teritorial de
Muncă Suceava, în urma unei campanii desfăşurate în colaborare cu Inspectoratul
de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier şi privind respectarea de către
transportatorii rutieri a prevederilor legale referitoare la încheierea şi
executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă şi de odihnă
a conducătorilor auto, respectiv a normelor privind securitatea şi sănătatea în
muncă. Inspectorul şef Romeo Butnariu informează că inspectorii Serviciului „Control
relaţii de muncă” au făcut 178 controale, în urma acestora fiind aplicate 49
sancţiuni contravenţionale, a căror valoare s-a ridicat la 81.100 lei. Deficienţele constatate în acest domeniu s-au referit la nepăstrarea,
la sediul angajatorului, a registrului general de evidenţă a salariaţilor; dosare ale salariaţilor incomplete; neînmânarea către salariat a unui exemplar din
contractul individual de muncă, anterior începerii activităţii; încălcarea dispoziţiilor
legale referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor de muncă prestate de
către fiecare salariat, în concordanţă cu programul efectiv de lucru. De
asemenea, controlorii au constatat că lipsesc dovezile privind achitarea
drepturilor salariale, acordarea concediului de odihnă şi garantarea în plată a salariului minim pe economie.
Totodată, nu se ţinea cont de prevederilor legale
privind repausul săptămânal, iar la unii operatori de transport, regulamentul
intern era incomplet. Lucrătorii Serviciului „Control securitate şi
sănătate în muncă” au controlat 12 angajatori. Descinderile s-au lăsat cu 31 de
sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor, date la 12 angajatori, fiind de
14.000 lei. Verificările au început în august şi s-au încheiat în decembrie, campania
fiind adresată angajatorilor care desfăşoară activităţi economice principale
sau secundare de transport rutier de marfă şi persoane.