Primăria vrea să acopere
Patinoarul artificial
·
În prima zi din acest sezon, pe 1 Decembrie, 1000 de
suceveni au avut acces gratuit pe gheaţă.
Municipalitatea suceveană face de
mersuri de acoperire a Patinoarului artificial de pe strada „Universităţii”.
Şeful administraţiei locale, Ion Lungu, precizează că resursele bugetare sunt
limitate, de acea se caută variante pentru materializarea proiectului, inclusiv
perfectarea unui parteneriat public privat cu o firmă interesată. „În
perspectivă, ţinta noastră este să acoperim Patinoarul. Proiectul există, însă,
din păcate, astăzi nu avem bani. Primăria,
până acum a făcut eforturi, schimbând pista de gheaţă şi aducând instalaţii de
frig noi. Vom găsi o posibilitate, ama avut inclusiv o propunere de
parteniariat public privat. Dar vrem, să avem un patinoar modern la Suceava”,
a evidenţiat primarul Ion Lungu.
În acest sezon, prima dată,
amatorii de patinaj au avut acces gratuit pe pistă, pe 1 Decembrie, de Ziua
Naţională a României, 1.000 de tineri şi adulţi profitând de această
oportunitate. Anul acesta, tarifele sunt neschimbate, respectiv cele din
sezonul 2012-2013. Pentru 90 de minute, o persoană achită la intrarea în
patinoar o taxă de 9 lei, în timp ce preşcolarii, elevii şi studenţii plătesc
doar 5 lei. Ascuţitul patinelor costă 3 lei de pereche. În 2007, centrala
veche, pe amoniac a fost înlocuite cu echipamente noi, în conformitate cu
normele europene, acesta funcţionând pe bază de freoni ecologici. „Am
realizat un lucru, important, costurile de acolo reducându-se la jumătate”,
a precizat primarul Ion Lungu.