20 decembrie 2013

Carne de la 1000 de porci, consumată abia după examenele trichineloscopice  
·        „Numărul acestora este mult superior celor de anul trecut”, a arătat directorul executiv al DSVSA, Ioan Corduneanu, subliniind că, astfel, este eliminat riscul major la care se supun consumatorii.
În zilele care au trecut, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, inclusiv circumscripţiile sanitare veterinare zone la au fost la originea a 186 de controale, anunţă directorul executiv al instituţiei, Ioan Corduneanu. „În cazul în care, cu ocazia controalelor, sunt constatate neconformităţi, se dispun măsuri care înseamnă retragerea, confiscarea produselor alimentare, sancţionarea contravenţională sau suspendarea activităţii unităţilor, impunerea de măsuri urgente de igienizare a spaţiilor respective”, a reliefat şeful DSVSA Suceava.   
Ca urmare a descinderilor avute, personalul specializat a  aplicat 3 amenzi în valoare de 3.200 de lei, precum şi 12 avertismente, Corduneanu menţionând că, în perioada următoarea, inspectorii sanitari veterinari vor verifica dacă măsurile de remediere impuse chiar au fost şi respectate.

Şeful DSVSA a ţinut să remarce că verificările trichineloscopice la porcii  sacrificaţi de către populaţie au crescut ca număr, până în prezent fiind analizate aproape 1.000 de probe. „S-au efectuat 976 de examene, ceea ce este îmbucurător, numărul acestora fiind mult superior celui de anul trecut”, a arătat directorul executiv, Ioan Corduneanu, iterând că, astfel, se elimină riscul major la care se supun consumatorii. Până pe 7 ianuarie, DSVSA controlează târgurile de animale, pieţele agroalimentare, unităţile de vânzare a produselor alimentare, cât şi cele de alimentaţie publică.  Printre, altele verificate sunt condiţiile sanitare veterinare de funcţionare a unităţilor care comercializează produse alimentare, respectiv dacă acestea au fost autorizate sanitar veterinar, la control fiind supuse şi mijloacele care transportă mărfurile în cauză. Lucrătorii DSVSA Suceava se concentrează asupra condiţiilor de depozitare; provenienţei alimentelor, îndeplinirii cerinţelor de marcare a cărnii, a celor de etichetare a produselor, cât şi asupra felului în care au fost stabilite termenele de valabilitate.