13 decembrie 2013

Finanţele avertizează: 21 decembrie, ultima zi pentru declararea creanţelor 
Creanţele fiscale pentru care - potrivit Codului fiscal sau altor legi care reglementează acesta domeniu, scadenţa şi termenul de declarare se expiră la 25 decembrie -, acestea sunt scadente şi se declară până la data de 21 decembrie.

Aşa informează, Violeta Apetrea, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava, reamintind contribuabililor faptul că respectivele obligaţii sunt stabilite conform art. 111 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Responsabilul AJFP precizează  în situaţia în care data de 21 decembrie este zi nelucrătoare, creanţele fiscale sunt scadente şi se declară până în ultima zi lucrătoare anterioară datei de 21decembrie. „Având în vedere aceste prevederi legale, precizăm că, pentru anul 2013, declararea şi plata creanţelor fiscale se va efectua până la data de 20 decembrie, inclusiv”, a explicat Violeta Apetrea.