31 octombrie 2012


Amendaţi ani întregi, contravenienţii suceveni dau cu tifla Primăriei     
·        „Nu ai ce să le faci. Mai facem popriri pe conturi, însă unii sunt angajaţi, iar alţii nu. Mai mult, deseori nu avem nici acces în bazele de date ale Ministerului de Finanţe sau altor instituţii, să vedem dacă realizează venituri”, arată primarul Ion Lungu.
·        Întrucât procesele sunt îndelungate şi costisitore, Lungu propune lăsarea la îndemâna Consiliului Local să hotărască transformarea sumelor de recuperat în ore de muncă în folosul comunităţii.
Municipalitatea suceveană are de încasat creanţe restante la bugetul local în valoarea de circa 50 de milioane de lei, recuperarea acestora de la contravenienţi  devenind o adevărată problemă, din moment ce unele dintre datoriile respective au provin chiar şi din urmă cu 10 ani.  „Noi avem o mare problemă cu încasarea creanţelor, unele dintre ele fiind aproape imposibil de recuperat, cum ar fi cele din amenzi”, reliefează primarul Sucevei, Ion Lungu. Ocupantul fotoliului de edil şef din Areni arată că, la această dată, sunt neonorate 55.436 de amenzi, anul acesta fiind plătite un total de 6.595 de sancţiuni de acest gen. Pentru amenzile date de compartimentele abilitate ale Primăriei şi neonorate de către contravenienţi, de circa 10 de milioane de lei, legea prevede transformarea lor în ore de muncă în folosul comunităţii. Însă, ţinând cont că acţiunile judecătoreşti sunt îndelungate şi costisitoare, şeful executivului local sucevean propune amendarea legislaţiei în vigoare şi lăsarea la îndemâna Consiliului Local să ia o decizie în acest sens. „Pentru încasarea amenzilor este necesar să formulăm acţiune în instanţă şi să obţinem hotărâri judecătoreşti, ceea ce este foarte greu, ca timp şi bani. De aceea, cred că legislaţia ar putea fi modificată, transformarea să se poată face prin hotărâre a Consiliului Local, astfel încât să nu mai mergem în instanţă. În cazul amenzilor de circulaţie, de 100-200 de lei, neplătitorilor nu ai ce să le faci. Mai facem popriri pe conturi, însă şi aici întâmpinăm dificultăţi, pentru că unii sunt angajaţi, iar alţii nu. Mai mult, deseori nu avem nici acces în bazele de date ale Ministerului de Finanţe, Direcţiei Muncii sau alte instituţii. Deci este aproape imposibil de încasat aceste amenzi şi avem o sumă destul de consistentă”, declară şeful administraţiei sucevene. Agenţii economici suceveni în funcţiune, 478 dintre ei, au de achitat datorii de 10 milioane de lei, executivul local făcând tot posibilul, pe cale amiabilă, prin blocări de conturi sau prin executare silită să recupereze aceşti bani. Lungu evidenţiază că, la toate acestea, se adaugă lipsa de personal specializat, legea interzicând noi angajări. „Aici există o altă problemă, pentru că avem oameni insuficienţi la executare silită. Ar trebui să angajăm măcar vreo 5 persoane, însă, se ştie forte clar, că acestea nu pot fi angajate”, a conchis primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. 

Birocraţia pune frână depunerii cererilor pentru ajutorul financiar la încălzirea locuinţelor
·        Deoarece s-au adunat doar două din 10 dosare scontate, Primăria Suceava se vede nevoită să acorde o prelungire de 10 zile, decizia fiind luată din cauza obţinerii cu dificultate a adeverinţelor privind veniturile, de la „Finanţe”, precum de la firme care îşi au sediul în alte localităţi.
Perioada de completare şi depunere a cererilor pentru  acordarea sprijinului financiar la încălzirea locuinţelor a fost prelungită. Primarul Sucevei, Ion Lungu a declarat ieri, într-o întrevederea cu mass media locale că din cele 10.000 de formulare distribuite, la Primărie s-au întors doar aproximativ 2000 de dosare. Deşi termenul limită a fost 31 octombrie 2012, municipalitatea  suceveană mai aşteptată solicitările până pe 10 noiembrie, după care încă 15 zile se va analiza corectitudinea actelor de la dosar. Urmează ca, după 25 noiembrie, să fie emise dispoziţiile de primar pentru compensarea unui procentaj din contravaloarea consumului de agent termic, conform consumurilor şi veniturile declarate pe membru de familie. Decizia de prelungire a fost luată ca urmare a obţinere cu dificultate actelor doveditoare a veniturilor de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice, precum şi a celor privind salariile de la firme care îşi au sediul în alte localităţi decât Suceava. „Asociaţiile de proprietari justifică întârzierea prin probleme birocratice, în ideea că persoanele care nu au venituri şi cer adeverinţe de la Direcţia de Finanţe, acestea se eliberează destul de greu. De asemenea, cei care lucrează la unităţi care au puncte de lucru în municipiul Suceava, aşteaptă să devină adeverinţele de salariu din alte locuri din ţară”, precizează Ion Lungu. Din total, 1.808 de dosare au fost adunate de la consumatorii sistemului centralizat de termoficare, 652 sunt de la posesorii de centrale individuale de apartament pe gaze naturale, iar 190 de la persoanele care folosesc combustibili solizi. Pentru sezonul de iarnă 2012-2013 pot beneficia de ajutor de încălzire, familiile care realizează venituri lunare nete pe membru de familie de până la 786 lei, respectiv persoanele singure  care au venit de până la 1082 lei .   

Documentaţia pentru licitaţia de atribuire a serviciilor de salubritate stradală şi deszăpezire a fost întocmită greşit  
·        ANRMAP a cerut autorităţilor sucevene modificarea şi completarea dosarului, condiţia restrictivă privind participarea la licitaţie a firmelor care au 50% din utilaje mai noi de 10 ani fiind introdusă de aleşii locali USL  
·        „Până va fi finalizată această licitaţie, numai bine va trece iarna”, explică edilul şef sucevean, Ion Lungu, menţionând că, din această cauză, va fi prelungit contractul cu Rosal Grup.     
Săptămână viitoare, Consiliul Local Suceava se va întruni în şedinţa extraordinară pentru a modifica prevederile caietului de sarcini de organizare a licitaţiei de concesionare a serviciului public de salubritate şi a serviciilor de iarnă, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu. Edilul şef spune că Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice(ANRPMAP) a returnat documentaţia depusă, cerând autorităţilor locale să elimine cele două greşeli identificate şi să întocmească „matricea riscurilor”, document care lipsea  din dosar.    „Din păcate, de ce ne-am temut, nu am scăpat. Documentaţia referitoare la licitaţia pentru salubritatea stradală ne-a fost retransmisă de către ANRMAP pentru completări, cu anumite observaţii. În primul rând - o chestiune de dată recentă - nu ne regăsim în matricea riscurilor, în funcţie de costurile pe care le avem, potenţialul de plată ş.a.m.d, conform unui nou act normativ. Al doilea lucru este prevederea din caietul de sarcini, ca 50% din utilaje să aibă vechime de până la 10 ani, ceea ce este un criteriu restrictiv pe care trebuie să-l corectăm. La fel, noi am pus redevenţa ca un criteriu, aceasta trebuind să apară ca un nivel şi nu ca un criteriu de selecţie. Ne vom conforma, aşa cum sunt făcute aceste menţiuni”, a declarat şeful executivului sucevean.
Din această cauză, în întrunirea ordinară a legislativului local din luna noiembrie, primarul Lungu va propune prelungirea contractului cu Rosal Grup, act care expiră la 1 decembrie şi care va fi extins până la finalizarea procedurii de licitaţie şi semnarea noului contract. În prezent, operatorul de salubritate stradală are stocuri de antiderapant doar pentru noiembrie şi decembrie, municipalitatea voind să se asigure că se va putea interveni la combaterea lunecuşului şi deszăpezire pe toată durata iernii.  „Avem o mare problemă, având în vedere că Rosal trebuie să-şi constituie stocurile de antiderapante pentru intervenţie la îngheţ, respectiv cele de sare şi nisip. Drept pentru care voi propune un proiect de hotărâre de prelungire a contractului cu Rosal până la definitivarea licitaţiei, în aşa fel încât să putem stabili o strategie comună cu aceştia. Părerea mea este că, până va fi finalizată această licitaţie, numai bine va trece iarna”, explică edilul şef sucevean. Ion Lungu s-a ferit să dea vina pe cineva pentru neregulile din caietul de sarcini, însă şi-a asumat necunoaşterea reglementărilor privind „matricea riscurilor”. În ceea ce priveşte condiţia privind participarea la licitaţie a firmelor care au 50% din utilaje mai noi de 10 ani, aceasta fost introdusă în caietul de sarcini ca urmare a unui amendament al aleşilor locali USL. În cea dintâi şedinţă a deliberativului local, în care s-a supus dezbaterii delegarea serviciilor de salubritate stradală şi de deszăpezire, consilieri locali PSD şi USL au votat pentru amânarea proiectului legislativ amintit, astfel încât acestuia să i se aducă amendamente şi completări. În cele din urmă, acestea, pe lângă întârzierea procedurii, acestea s-au dovedit şi nu tocmai corecte. Noul contract pentru serviciul de salubritate trebuia să intre în vigoare la 1 decembrie, însă parcurgerea procedurii de licitaţie durează, de regulă, circa 150 de zile. Aceasta doar în situaţia fericită în care nu se înregistrează contestaţii. Contractul în curs a fost parafat, cu conducerea Rosal Grup Bucureşti,  pe 1 decembrie 2004.               

30 octombrie 2012


Ultimul comandament pe cele 3 proiecte europene aflate la final  
Ieri, constructorii şi alţi factorii responsabili s-au întâlnit, cu conducerea Primăriei, în ultimul comandament de analizare a mersului lucrărilor aferente celor 3 proiecte pe care municipiul Suceava le derulează cu fonduri europene accesate în cadrul Programului Operaţional Regional(POR). Primarul Ion Lungu a precizat că execuţiile sunt pe finalizate, atât la modernizarea magistralei rutiere care traversează municipiul reşedinţă de la intrarea dinspre Fălticeni la ieşirea înspre Botoşani, la reabilitarea zonei centrale şi amenajarea parcărilor subterane, cât şi la construirea Centrului de conservare a tradiţiilor populare. Lungu a spus că, în situaţia în care se vor mai ivi unele probleme, la faţa locului se vor deplasa specialiştii executivului, cât şi, personal, domnia sa. „Astăzi a fost ultimul comandament, pentru că, aşa după cum se poate vedea, lucrările sunt puţine şi nu are rost să mai deranjăm oamenii. Dacă este va fi cazul voi merge eu pe teren, în aşa fel încât să asigur că, la data de 1 decembrie vor fi finalizate lucrările la parcajele subterane. Într-o săptămână va fi gata ridicatul capacelor de canal de pe axul principal rutier şi marcarea rutieră. La fel, este pe încheiate şi execuţia de la Centrul de conservare a tradiţiilor populare”, a declarat, ieri, primul gospodar al Sucevei, Ion Lungu. Reamintim că inaugurarea oficială a parcărilor subterane este prevăzută pentru 1 decembrie, cele două sectoare având 108 locuri şi, respectiv, 55 de locuri. Proiectul are valoarea totală de 37,8 milioane lei, dintre care 29,8 milioane lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă. Lucrările de amenajare au fost câştigate la licitaţie de firma suceveană General Construct. Proiectul „Reabilitare străzi, pod şi pasaj, modernizare parcuri şi creare de staţii modulare de transport în comun în municipiul Suceava” are valoarea de 66,5 milioane de lei de lei, dintre care 54,5 milioane de lei reprezintă asistenţă financiară nerambursabilă. Contractului pentru execuţie a fost semnat cu asociaţia de firme Con Bucovina, Florconstruct, Cominco şi Symmetrica care au câştigat licitaţia cu ofertă de aproximativ 40 de milioane de lei.  Centrul pentru conservarea tradiţiilor populare, lucrare adjudecată de firma suceveană Muha, este ridicat în apropierea Patinoarului artificial şi are demisol, parter, două etaje şi mansardă.  Lucrările au fost prevăzute a se desfăşura pentru suma de 4,9 milioane lei fără TVA. 

Metrologii suceveni au din ce în ce mai puţin de lucru
·        „Activitatea este mai redusă decât în 2011, urmare a situaţiei economice generale”, declară Vasile Chirileasa.
Activitatea Serviciului Judeţean de Metrologie Legală Suceava este afectată de situaţiei economică generală tot mai proastă. Vasile Chirileasa, şeful acestei structuri relevă, într-o informare, că rezultatele obţinute în primele 3 trimestre ale anului 2012, sunt sub cele din perioada similară a anului anterior. Activitatea SJML Suceava din perioada 1 ianuarie.30 septembrie 2012  poate fi caracterizată ca fiind bună, având în vedere că au fost atinşi majoritatea indicatorilor propuşi în programul anual, pentru toate activităţile specifice. Însă, aceasta este mai redusă decât în 2011, urmare a a situaţiei economice generale”, declară Vasile Chirileasa. Şeful SJML Suceava releve că, în primele trei trimestre ale anului în curs, realizările Serviciului au fost de doar 540.404 de lei, acestea provenind din activităţile de etalonări-verificări metrologice; autorizări-atestări pentru supraveghere metrologică; inspecţii şi testări inopinate; control prin măsurare la produselor preambalate, precum şi din activitatea de verificare tehnică a mijloacelor pentru jocuri de noroc. Serviciul Judeţean de Metrologie Legală Suceava funcţionează în subordinea Direcţiei Regionale de Metrologie Legală(DRML), iar la această dată are 9 lucrători. Conform celor spuse de Vasile Chirileasa SJML are ca obiectiv asigurarea căilor de realizare a uniformităţii măsurărilor, a exactităţii şi compatibilităţii măsurărilor, a corelării măsurărilor cu etaloanele acceptate ca referinţă. 

Peste 112.000 de fermieri vor vota componenţa celor 27 de centre locale agricole
·        La nivel de judeţ, vor funcţiona 27 circumscripţii electorale, cu 114 secţii de votare şi 568 de membri ai acestora din urmă.
În judeţul Suceava, până la această dată au fost realizate toate măsurile şi activităţile prevăzute în Programul calendaristic privind înfiinţarea camerelor agricole, transmis de Comitetul naţional de iniţiativă, declară directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Vasile Schipor. Şeful DADR spune că, la nivel de judeţ, vor funcţiona 27  circumscripţii electorale, 114 secţii de votare,  568 de membri în cadrul secţiilor de votare, precum şi 112.857 de electori, respectiv fermieri înscrişi la APIA Suceava. Pentru alegerea Camerei agricole judeţene Suceava au fost depuse 41 dosare ale celor 147 de candidaţi, documentaţii verificate de Comisia electorală. La acestea s-au înregistrat 9 contestaţii formulate de formele asociative care au înaintat dosare de candidaţi, precum şi de fermierii individuali, după analize respinşi fiind 8 candidaţi. Camera agricolă judeţeană are 25 de membri, reprezentarea fiind următoarea: asociaţiile(10 membri), fermieri(3), fermierii în vârstă de până la 35 de ani(3), patronatele(2), sindicatele(2), cooperative agricole(2), ocoalele silvice private, Colegiul medicilor veterinari şi cercetarea agricolă având, fiecare, câte un reprezentant. „Conform Programului  calendaristic  transmis de Comitetul naţional de iniţiativă şi având în vedere prevederile OUG  nr. 57 din 10 octombrie 2012, privind prorogarea cu 6 luni a alegerilor camerelor agricole judeţene, vom sprijini această activitate până la finalizarea ei”, declară Vasile Schipor, director executiv al DADR. Camerele agricole judeţene reprezintă interesele fermierilor în relaţiile cu primăriile şi consiliile locale; acordă consultanţă şi asistenţă de specialitate în domeniul agricol; elaborează proiecte pentru accesarea fondurilor europene şi a altor programe de finanţare; desfăşoară activităţi privind fondul funciar şi exploatarea terenurilor agricole şi certifică calitatea de producător agricol. De asemenea, noua structură va oferi  servicii fermierilor înscrişi în registrul APIA; va ţine cursuri de calificare, specializare şi, totodată, va organiza expoziţii, târguri şi simpozioane.

PRM Suceava cere desfiinţarea consiliilor de administraţie
·        Acestea sunt o formă de „căpuşare”, fiind „populate” cu nespecialişti numiţi pe criterii politice, dar şi o sursă de venituri nemeritate, este de părere liderul judeţean, Gheorghe Acatrinei.
Legea privind funcţionarea societăţilor comerciale, componenţa şi desemnarea membrilor consiliilor de administraţie ale acestora ar trebui modificată, este de părere preşedintele organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare, Gheorghe Acatrinei.  Şeful peremiştilor suceveni a declarat, într-o conferinţă de presă, că respectivele structuri şi-au dat dovada ineficienţei, exemplu fiind falimentarea marilor companii naţionale. Acatrinei consideră că respectivele consilii de administraţie sunt o formă de „căpuşare”, fiind „populate” cu nespecialişti, numiţi pe criterii politice şi pe care partidele îi răsplăteşte pentru obedienţa lor. Mai mult, arată Gheorghe Acatrinei, fiind o adevărată sinecură, o sursă de venituri mari, sigure şi nemeritate, niciunul dintre factorii politici nu au venit cu vreo iniţiativă de tăiere a acestora. „Cred că legea care prevede desemnarea de reprezentanţi în consiliile de administraţie ar trebui revăzută. Statul trebuie să găsească alte metode de conducerea eficientă şi nu pe aceşti reprezentanţi, care nu sunt altceva decât un fel de căpuşă, care se înfruptă din banii unităţilor economice. Unii dintre aceştia nici măcar nu au pregătirea necesară pentru a contribui aşa cum trebuie la activitatea acestor societăţi. Există oameni în consiliile de administraţie care încasează, de pe la câte unităţi sunt, chiar şi 100 de milioane de lei vechi pe lună”, declară Acatrinei.  Liderul judeţean al PRM a făcut referire la societatea de termoficare Termica Suceava care are o situaţie economică  grea şi, cu toate că este în prag de faliment, membrii conducerii şi cei ai consiliului de administraţie încasează remuneraţii şi, respectiv, indemnizaţii de şedinţă destul de consistente.       „Într-o asemenea situaţie se află şi Termica Suceava, unde membrii consiliului de administraţie iau şi zeci de milioane de lei vechi pe lună. Aceştia sunt plătiţi cu o cotă din salariul directorului unităţii, pe care, membrii consiliului de administraţie aprobându-l, sunt interesaţi să-l voteze cât mai mare, ca să-şi umple, şi ei, cât mai mult buzunarele”, opinează ex-senatorul PRM de Suceava, Gheorghe Acatrinei, adăugând că o soluţie ar fi contractele cu clauze ferme de eficienţă sau introducerea mult vehiculatului management privat al companiilor.  

29 octombrie 2012


„Ciocul mic!
V.I. Adomnicăi
PDL şi-a trimis - sau mai bine zis Gheorghe Flutur, prim vicepreşedinte al partidului, le-a adus, în pre-campanie electorală - la Suceava, pe două dintre „gaiţele” democrat liberale. Şi, precum în piesa lui Alexandru Kiriţescu, acestea nu au făcut decât ceea ce ştiu mai bine să facă: adică să turuie vrute şi nevrute. Şi, iaca ce ne spune Cristina Trăilă, precum că „după ce a blocat fondurile europene, Ponta a plecat în şomaj”, făcând în acest din urmă caz, referire la faptul că primul ministrul îşi va lua concediu pentru a-şi face campanie în alegerile parlamentare. La Trăilă, ipocrizia  este la ea acasă, din moment ce, deţinând funcţia de şef la Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice(ANRMAP), bănuită este de mari nereguli în atribuirea lucrărilor din bani europeni, aşa cum relevă şi unele controale efectuate la această instituţie. Cât despre plecarea premierului Victor Ponta în campanie electorală şi delegarea atribuţiilor sale către Florin Georgescu, ministrul de Finanţe, Cristina Trăilă  crede că, cu toţii avem ţinere de minte scurtă şi că am uitat cum, la alegerile euro-parlamentare - când a trebuit să fie aleasă EBA - sau la cele prezidenţiale, pentru încă 5 ani de mandat al lui Traian Băsescu, miniştrii PDL, în timpul serviciului şi folosind mijloacele de transport ale ministerelor, au plecat într-o veselie în teritoriu, să-şi promoveze favoriţii. A doua dintre „gaiţe”, Sulfina Barbu, fost ministru al Mediului şi Ministerului Muncii                                             cu aceleaşi vocalize pedeliste, vine să ne sperie cu semnalele instituţiilor internaţionale, care, într-unul dintre scenarii, avertizează asupra riscului unei scăderi economice, deprecierii monedei naţionale şi susţinând, totodată, că potrivit BNR, şomajul şi preţurile produselor alimentare ar urma, de asemenea, să crească. Şi-a găsit şi cine să vorbească despre o creştere economică mică, tocmai PDL, pe timpul căruia guvernări căderea economică a fost cea mai mare din perioada interbelică. Tot în perioada PDL, leul s-a devalorizat în mod continuu, începând din 2008, după plecarea cabinetului Tăriceanu, când 1 euro era cotat la circa 3,9 lei.   Pentru aceasta, Sulfina Barbu dă vină pe Guvernul Ponta, de parcă, de după Revoluţie şi până acum leul a tot prins puteri, şi nu s-ar fi devalorizat în mod sistematic, fără ca nimeni să poată opri fenomenul. Cât despre şomaj, PDL ar trebui să-şi reamintească de „mistificarea” Guvernul Boc, care promitea că noul Cod al muncii va duce la crearea a sute de mii sau milioane de locuri de muncă. Codul muncii modificat este şi acum în vigoare, însă locurile muncă mult promise refuză cu încăpăţânare să apară. Sulfina Barbu nu mai poate de grija creşterii preţurilor la produsele agroalimentare, însă ignoră, cu bună ştiinţă că, din cauza majorării TVA de către unul dintre multele guverne Boc, 24% din ceea ce scot românii din buzunar, dând pe mâncare, reprezintă taxa pe valoare adăugată. Aşa că, mai bine: „ciocul mic!”, cum spunea o pedelistă, colegă cu doamnele Cristina Trăilă şi Sulfina Barbu, adică renumita, de acum, Anca Constantinescu. Nu-mi scuzaţi cacofonia.      

Comisarii regionali de mediu vor să se „întărească şi specializeze” pentru situaţii de urgenţă
·        Aceştia au depus un proiect comun pentru reducerea poluării în regiunea transfrontalieră România-Republica Moldova, însă aplicaţia le-a fost respinsă de Autoritatea de management.
Comisariatul Regional al Gărzii de Mediu Suceava a iniţiat demersuri în vederea atragerii de fonduri europene nerambursabile, anunţă şeful instituţiei, Diana Mihaela Găşpărel.   Comisarul şef regional de mediu spune că demersul vizează întărirea capacităţii instituţionale în situaţii de urgenţă, prin dotarea şi specializarea comisarilor din judeţele eligibile, respectiv din Suceava, Botoşani, Iaşi şi Vaslui. Proiectul a fost propus spre finanţare în cadrul Programului Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova, Axa 2-„Mediul şi situaţii de urgenţă”, valoarea totală a acestuia fiind de aproximativ 2 milioane euro. Comisarul şef regional de mediu precizează că scopul principal al proiectului este acela al eforturilor comune pentru reducerea poluării în regiunea transfrontalieră România-Republica Moldova. Demersurile întreprinse reprezintă o premieră în activitatea Comisariatului Regional Suceava, deoarece instituţia poate fi eligibilă pe segment foarte îngust de fonduri europene. „Proiectul este o provocare pentru toţi cei implicaţi, iar iniţiativa Comisariatului Regional Suceava a fost preluată ulterior şi de Comisariatul Regional Galaţi care, la rândul său, a înaintat o aplicaţie în domeniul conservării biodiversităţii, în cadrul aceluiaşi program de finanţare. Deşi prin răspunsul Autorităţii de management a programului cele două aplicaţii au fost respinse, Comisariatul Regional Suceava consideră că acest demers reprezintă un pas important în dezvoltarea instituţiei, prin încercarea de a asigura dotarea necesară pentru suportul activităţii, utilizând alte surse financiare nerambursabile decât cele de la bugetul de stat”,  a declarat Diana Mihaela Găşpărel, comisar şef al Comisariatului Regional al Gărzii de Mediu Suceava.  

Şaptesprezece fermieri suceveni au primit subvenţii la primele de asigurare pentru pagubele făcute de fenomenele meteo
·        A patra tranşă este de 9000 lei, noi cereri pentru acordarea sprijinului putându-se depune până pe 31 octombrie.  
Ziua de 31 octombrie, este ultima în care se pot depune la cereri pentru solicitarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare a unei cote procentuale de 50 sau 70 la sută din valoarea poliţelor de asigurare pentru culturile înfiinţate în primăvara acestui an, anunţă Angela Coroleucă, director executiv al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură(APIA) Suceava. Şefa APIA Suceava declară că, zilele trecute, s-au efectuat plăţile pentru producătorii agricoli care şi-au asigurat culturile agricole înfiinţate în toamna anului 2011, precum şi fermierilor care deţin poliţă de asigurare încheiată pe semestrul al doilea al anului 2011, la animale. Valoarea sprijinului este de 9000 lei şi reprezintă a patra tranşă de plată din suma aprobată pentru cei 17 solicitanţi. Ajutorul de stat se acordă prin rambursarea unei cote procentuale din costul primelor de asigurare plătite de către producătorii agricoli. Este vorba despre 70% pentru poliţele care prevăd acoperirea pierderilor pricinuite de fenomene meteorologice nefavorabile  care pot fi asimilate dezastrelor naturale şi de 50% în cazul poliţelor care au ca obiect despăgubiri pentru stricăciunile făcute de fenomenele meteorologice, precum şi pentru cele cauzate de boli ale animalelor ori plantelor sau de infestări parazitare. Cererile vor fi însoţite de centralizatoarele poliţelor de asigurare; dovadă contului activ la trezorerie; declaraţia privind tipul de întreprindere; certificatul de înregistrare; poliţele de asigurare şi documentele de plată a primelor; dovadă care atestă că obiectul de activitate este exploatarea terenurilor agricole. De asemenea, va fi anexată şi copia cererii unice de plată pe suprafaţă pentru anul respectiv, înregistrată la APIA, din care rezultă structura culturilor agricole. Beneficiarii ajutorului de stat sunt întreprinderile mici şi mijlocii care desfăşoară activitate în domeniul producţiei primare agricole. 


Sute de fermieri suceveni vor să facă agricultură ecologică
·        Cei mai mulţi sunt din sectorul vegetal, din cauza numărului mare de solicitări, Ministerul Agriculturii luând în calcul stabilirea unei noi perioade de depunere a cererilor
Fermierii suceveni au depus 640 de cereri de acordare a ajutorului specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor în sectorul de agricultură ecologică, sprijin acordat din Fondul European de Garantare Agricolă(FEGA). Din totalul acestora, 635 vin din partea deţinătorilor de exploataţii agricole cu producţie vegetală, informează directorul  executiv al Agenţiei de Plăţi si Intervenţie pentru Agricultură, Centrul Judeţean Suceava, Angela Coroleucă. Potrivit şefului APIA Suceava, 291 de solicitări  se referă la suprafeţe cuprinse între 0,3 şi 5 hectare; 381 au în vedere suprafeţe de 5 până la 20 de hectare; 19 sunt pentru suprafeţe variind între 21 şi 50 de hectare; 6 pentru suprafeţe de la 51 la 100 de hectar, un singur fermier solicitând sprijin financiar pentru o suprafaţa de peste 100 de hectare. Angela Coroleucă precizează că, în sectorul de producţie animalieră s-au depus 5 cereri, respectiv o una pentru o fermă cu minim 21 şi maxim 100 de ovine; una pentru o fermă de albine cu maxim de 50 de familii, precum şi 3 solicitări pentru ferme de albine mai mult de 100 familii. „Din cauza numărului mare de solicitări a ajutorului specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ia în calcul stabilirea unei noi perioade de depunere a cererilor”, declară directorul executiv al APIA Suceava, Angela Coroleucă.  Potenţialii beneficiari pot depune o singură cerere, fie pentru o exploataţie din producţia vegetală, fie numai pentru una dintre speciile din producţia animalieră sau doar pentru o exploataţie din apicultură. Ajutorul se acordă pentru exploataţiile din producţia vegetală şi animalieră care sunt în trecere de la agricultura convenţională la agricultura ecologică. Cuantumul plăţii anuale suplimentare pe exploataţie se calculează de către APIA, după finalizarea tuturor verificărilor, prin raportarea plafonului alocat pentru fiecare sector la numărul exploataţiilor eligibile şi având în vedere plata anuală suplimentară maximă pe exploataţie pentru fiecare categorie de dimensiune acesteia. În cazul în care plafonul solicitat depăşeşte pe cel alocat fiecărui sector, plata anuală suplimentară se diminuează procentual cu aceeaşi valoare. România beneficiază, pentru anul 2012, de suma 4 milioane de  euro, cu aproximativ 20% mai mult decât cea din anul precedent. 

Steag verde şi diplomă de excelenţă pentru APM Suceava
·        Judeţul Suceava se poate mândri cu locul I pe ţară la numărul de steaguri verzi  deţinute, adică cele pentru 50 de eco-grădiniţe şi eco-şcoli
Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava a primit steagul verde pentru implicarea continuă, susţinută şi activă în activităţi de educaţie ecologică a tineretului şcolar, înscrise  în programul internaţional „Eco-şcoală”, informează directorul executiv Vasile Oşean.  Diploma de excelenţă şi steagul verde au fost înmânate într-o festivitate care a avut loc la Bucureşti, la Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie, al cărui preşedinte este prof. univ dr. Cornelia Dincă, membru cu drepturi depline al Fundaţiei Mondiale de Educaţie pentru Mediul Înconjurător(FEE). „Aceste simboluri reliefează implicarea APM, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi cu Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie, în implementarea, la nivelul judeţului Suceava, a programului internaţional de educaţie  ecologică în  şcoli şi grădiniţe ”, arată şeful APM Suceava.  Vasile Oşean spune că judeţul Suceava se poate lăuda cu prima eco-şcoală din România, respectiv cu Şcoala „Ion Creangă” din cartierul Obcini, care a obţinut această calitate la 1 martie 2002. De asemenea, judeţul Suceava  se poate mândri cu primul şi singurul inspectorat şcolar judeţean  căreia i se acordă steagul verde, precum şi cu locul I pe ţară la numărul de steaguri verzi  deţinute, adică cele pentru 50 de eco-grădiniţe şi eco-şcoli.  „Educaţia ecologică a tinerei generaţii conferă garanţia unui viitor al dezvoltării durabile şi unei atitudini prietenoase faţă de  mediul înconjurător”, a precizat Vasile Oşean, director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava.
PRM Suceava îşi reafirmă crezul republican
”Ultimul meu rege a fost Decebal, după moartea lui am devenit republican”. Cu aceste cuvinte - reproducându-se o declaraţie din tinereţe a omului politic dr. Petru Groza - a debutat conferinţa de presă a organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare. Abordarea acestui subiect de către vicepreşedintele organizaţiei municipale Suceava a PRM, Marcel Acatrinei, se vrea o replică la tot mai desele luări de poziţie pro monarhiste din mass media româneşti. Acatrinei a dat ca exemplu, în acest sens, pe cele ale actorului Ion Caramitru şi ale unor politicieni PNL, care au lansat chiar ideea organizării, concomitent cu alegerile parlamentare din decembrie, a unui referendum pe tema formei de guvernământ. Astfel, PRM Suceava îşi exprimă surprinderea faţă de lipsa de reacţie politică vizavi de aceste manifestări, mai ales din partea PSD, „partid declarat de stânga şi, în mod normal, republican”. „Aceste evoluţii ale pro-monarhiştilor pescuitori în ape tulburi sunt manipulatoare şi provocatoare, cum vinovate sunt tăcerile şi lipsa de reacţie a celor îndrituiţi a răspunde şi a pune capăt acestui joc periculos şi destabilizator”, subliniază vicepreşedintele filialei PRM din reşedinţa de judeţ.  Marcel Acatrinei vrea să demonteze câteva dintre „afirmaţiile propagandistice pro monarhiste”, considerând mincinoase pe cele potrivit cărora românii n-au fost republicani până în perioada „comunistă”, amintind, aici, despre „Proclamaţia de la Islaz”, privitoare la instituţia Domniei şi la persoana Domnului. La fel, Acatrinei consideră că nu monarhia este cea care a conservat cadrul democratic, exemplificând cu dictaturile din Spania, patria natală a Anei de Bourbon-Parma, soţia lui Mihai I şi din Grecia, ţara reginei-mamă, Elena. „Fără lideri veritabili capabili să atragă voturile electorilor, PNL şi PSD cochetează cu această idee deloc originală, cea de restaurare a monarhiei, ca fiind singura capabilă să le garanteze poziţiile dobândite. Că este o soluţie de avarie o dovedeşte şi propunerea de organizare concomitentă a referendumului cu alegerile parlamentare. Ea mărturiseşte teama că prezenţa slabă la urne le-ar da planurile peste cap”, arată vicepreşedintele organizaţie municipale Suceava a PRM, Marcel Acatrinei, adăugând că ţinând seama de parţialitatea de care se dă dovadă în emisiunile pe această temă, PRM solicită CNA să asigure timp egal de exprimare şi pentru partizanii ideii republicane. 

La agenţii economici,
Lipsesc trusele sanitare pentru primul ajutor
·        În luna septembrie, la ITM au fost comunicate 8 accidente de muncă, dintre care unul soldat cu decesul victimei.
Nu mai puţin de 383 de controale au efectuat, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, luna trecută, inspectorii de muncă suceveni. Şeful adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, Grigore Duciuc declară că, în urma verificărilor, s-au dat 134 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 74.500 lei. Cele mai frecvente deficienţe frecvente constatate de controlori sunt cele  referitoare la neîntocmirea instrucţiunilor proprii de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale locurilor de muncă, dar şi neasigurarea unei semnalizări corespunzătoare de securitate şi sănătate în muncă. Inspectorii de muncă au constatat că din dotare lipsesc trusele sanitare pentru acordarea primului ajutor în caz de accidentare, dar şi evaluările riscurilor existente la locurile de muncă. De altfel, potrivit, inspectorului şef adjunct, Grigore Duciuc, în luna septembrie, la Inspectoratul Teritorial de Muncă au fost comunicate 8 accidente de muncă, dintre care unul soldat cu decesul victimei.

Judeţul Suceava  este pregătit de iarnă
·        Există infrastructura de comunicaţii necesară fluxului operativ de informaţii care se derulează în cazul unor situaţii de urgenţă cauzate de ninsori abundente”, a declarat ieri, prefectul, Florin Sinescu.
 Instituţia Prefectului judeţul Suceava a iniţiat o serie de măsuri în ceea priveşte asigurarea condiţiilor de desfăşurare a activităţilor economice şi sociale la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale în iarna 2012-2013. Acestea au fost prezentate în cadrul video-conferinţei susţinute ieri de primul ministru Victor Ponta. „Am transmis o circulară celor 114 unităţi administrativ-teritoriale din judeţ prin care am solicitat un inventar al tuturor utilajelor de deszăpezire pe care acestea le deţin, pentru a avea o conlucrare inter-instituţională bună în situaţii critice. Deja se lucrează la centralizarea datelor primite până acum. Totodată s-a stabilit încheierea de protocoale de colaborare între secţiile de drumuri naţionale, pentru graniţele judeţului Suceava cu judeţele Bistriţa şi Botoşani, în special pentru zona pasului Tihuţa care este predispusă la blocaje în sezonul rece. Am solicitat primăriilor situaţia adăposturilor pentru persoanele străzii, în cazul în care vor fi temperaturi extrem de scăzute. De asemenea, s-a dispus catagrafierea gravidelor şi a persoanelor dializate, pentru a se putea interveni eficient în situaţii de blocaje ale drumurilor. S-a stabilit o întâlnire cu primarii comunelor Stroieşti şi Ciprian Porumbescu pentru clarificarea situaţiei terenurilor pe care se vor monta parazăpezi pentru protecţia căii ferate Suceava – Vatra Dornei”, a declarat Florin Sinescu,  prefectul judeţului Suceava.  La nivelul judeţului Suceava este întocmit Programul comun de măsuri pentru menţinerea viabilităţii drumurilor naţionale în sezonul rece, acesta prevăzând, printre altele, verificarea semnalizării rutiere; depistarea celor distruse ori sustrase; verificarea, în trafic, a stării tehnice şi dotării cu echipamente de iarnă, în special a autovehiculelor de peste 3,5 tone; informarea stării de viabilitate şi aderenţă a drumurilor, precum şi însoţirea utilajelor de deszăpezire de către reprezentanţi ai Poliţiei. De asemenea, au fost inventariate sectoarele de drumuri pe care se produc, în mod frecvent, blocaje ca urmare a căderilor masive de zăpadă şi s-au dispus măsuri de monitorizare permanentă acestora. Până în prezent, Secţia de Drumuri Naţionale Suceava are pregătite atât auto-utilaje şi echipamente specifice proprii, cât şi stocuri de combustibil, lubrifianţi, precum şi 919 de tone de materiale antiderapante. Secţia de Drumuri Naţionale Cîmpulung Moldovenesc este dotată cu necesarul pentru de carburanţi şi lubrifianţi pentru 30 de zile, iar cu cel de materiale antiderapante pentru 60 de zile(3.167 de tone de amestec şi 661 de tone de sare). Pe de altă parte, Direcţia de Drumuri şi Poduri Suceava a încheiat 5 contracte cu societăţi care asigură deszăpezirea drumurilor judeţene de pe raza de activitate a celor 8 baze din judeţ.  La data de 25 octombrie 2012, Inspectoratul de Poliţie Judeţean  Suceava a dispus subunităţilor de poliţie din judeţ raportarea către Serviciul Rutier Suceava a unei situaţii cu referire la sectoarele de drum vulnerabile la înzăpeziri şi pe care s-au înregistrat blocaje în trafic în urma ninsorilor abundente. În perioada imediat următoare se va proceda la informarea administratorilor acestor drumuri în vederea asigurării materialelor antiderapante şi a utilajelor necesare menţinerii viabilităţii părţii carosabile. „În judeţul Suceava există infrastructura de comunicaţii necesară fluxului operativ de informaţii care se derulează în cazul unor situaţii de urgenţă cauzate de ninsori abundente. În cazul alertelor meteorologice, se va asigura serviciul de permanenţă la sediul autorităţilor administraţiei publice locale şi judeţene”, a explicat prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu.

Comisarii suceveni de mediu, locul al 26-lea pe ţară
În primele 9 luni ale anului 2012, Comisariatului Regional Suceava al Gărzii Naţionale de Mediu, prin serviciile din subordine, respectiv comisariatele judeţene Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ şi Suceava au avut un total de 6.956 acţiuni de inspecţie şi control, informează şefa structurii regionale cu sediul la Suceava, Diana Mihaela Găşpărel. Conform comisarului şef regional de mediu, în urma descinderilor au fost constatate 421 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 177 de avertismente şi 244 amenzi a căror valoare depăşeşte 1,53 milioane de lei.  Cea mai mare amendă aplicată în ultima lună este cea de 60.000 lei, dată de către comisarii de mediu băcăuani, pentru nerealizarea, în termenul impus, a măsurilor de conformare dispuse la un controlul anterior. Găşpărel evidenţiază că, din cele 277 de amenzi aplicate de lucrătorii Comisariatului Regional Suceava în primele  trei trimestre ale anului 2012, 38 au fost contestate şi sunt pe rolul instanţelor de judecată. Acestea reprezintă 16% din totalul sancţiunilor cu amendă, peste 50% din amenzi fiind achitate şi încasate. În perioada la care facem referire, Comisariatul Regional de Mediu Suceava a înaintat un număr de 9 sesizări penale către organele competente şi o propunere de suspendare a actului de reglementare. Diana Mihaela Găşpărel, mai arată că, în clasamentul naţional bazat pe 8 indicatori cantitativi de activitate, printre care numărul de amenzi aplicate şi încasate, valoare amenzi aplicate şi a celor încasate, numărul de controale, Comisariatul Judeţean de Mediu Suceava se situează pe locul al 26-lea, din 42 de comisariate judeţene şi comisariatul municipiului Bucureşti. 

Inspectorii de muncă au prins 11 lucrători la negru 
 La 110.000 lei se ridică valoarea amenzilor amenzi aplicate, luna trecută, de către inspectorii de muncă suceveni. Pe linia relaţiilor de muncă, în luna anterioară, aceştia au făcut 301 controale, prilej cu care au aplicat 198 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 144.300 lei. Inspectorul şef adjunct de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, Grigore Duciuc spune că, în timpul verificărilor, s-a descoperit că 6 angajatori aveau la muncă persoane fără forme legale de angajare, în această situaţie aflându-se 11 lucrători care nu semnaseră contracte individuale în formă scrisă, anterior începerii raporturilor de muncă. Pe durata verificărilor, inspectorii de muncă au depistat multiple deficienţe în domeniul relaţiilor de muncă. Printre nereguli, şeful adjunct al ITM, Grigore Duciuc  a enumerat, netransmiterea, în termenul legal, a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor; neanunţarea modificărilor intervenite în registrul general de evidenţă a salariaţilor; nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal şi nerespectarea reglementărilor referitoare la timpul de muncă şi cel de odihnă. Patronii se mai fac „vinovaţi” de ignorarea dispoziţiilor legale privitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de fiecare salariat; neîntocmirea regulamentului intern; neaducerea acestuia la cunoştinţa salariaţilor, precum şi de neîntocmirea dosarelor personale pentru salariaţi. În luna septembrie, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava au efectuat un total de 684 de controale, din care 301 în domeniul relaţiilor de muncă şi 383 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru deficienţele constatate au fost date 332 de amenzi, însumând 218.800 lei.

Deşi semănatul este pe sfârşite,
Fermierii suceveni primesc subvenţiile la motorină
Fermierii suceveni primesc subvenţii pentru motorina folosită în agricultură, anunţă directorul executiv al Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură(APIA) Suceava. Deşi acum încă se mai efectuează arături şi însămânţări de toamnă, fondurile sunt disponibilizate în contul lucrărilor mecanizate din trimestrul al doilea al acestui an. Suma alocată celor 124 de beneficiari din judeţul Suceava se ridică la 512.808 lei, subvenţiile acoperind o cantitate de motorină de 404.232 de litri. „Centrul Judeţean APIA Suceava a început să facă plăţile pentru cei 124 beneficiari care deţin acord prealabil pe anul 2012 şi care  au depus cerere pentru cantitatea de motorină achiziţionată şi utilizată în trimestrul II”, arată directorul executiv al APIA.  Angela Coroleucă precizează, de asemenea, că până miercuri, 31 octombrie 2012, la Centrul Judeţean Suceava al APIA se mai pot depune solicitări pentru cantitatea de motorină cumpărată şi folosită în trimestrul al treilea din 2012. Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă, stabilită la 21 de euro pe fiecare 1000 litri, doar în cazul motorinei folosite la efectuarea lucrărilor mecanizate din agricultură, în sectoarele vegetal, zootehnic şi de îmbunătăţiri funciare. Pentru anul 2012, valoarea accizei decontate este de 1,2855 lei pe fiecare litru de motorină. Cererea trimestrială de rambursare a ajutorului de stat nu poate depăşi 40% din cantitatea totală stabilită conform acordului prealabil de finanţare prin rambursare.

25 octombrie 2012


Primăria se pune garant la plata datoriei pe care Termica o are către ACET, în contul apei furnizate 
·        „Astfel, putem debloca amândouă societăţi: una să poată funcţiona, iar cealaltă să-şi încaseze banii”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu
Societatea de utilităţi comunale ACET Suceava primeşte garanţii  că îşi va încasa datoriile pe care firma de termoficare Termica le are în schimbul cantităţii de apă furnizate pentru producerea energiei termice şi electrice. Membrii legislativului local sucevean au aprobat, cu prilejul întrunirii ordinare de ieri, convenţia de plată şi fidejusiune care va fi încheiată, în acest sens, între ACET, Termica şi Primărie. Termica are restanţe de 6,49 milioane de lei, reprezentând contravaloarea serviciilor consumate şi neachitate, printre care şi cele de canalizare. Pentru a asigura continuitatea acestor servicii, ACET a solicitat o garanţie în valoare de 6,49 de milioane de lei, la care se adaugă valoarea facturilor curente, începând cu cea aferentă lunii octombrie 2012 şi continuând până la finele noiembrie 2013. Convenţia este valabilă doar în cazul în care producătorul, furnizorul şi distribuitorul de agent termic din Lunca Sucevei nu-şi va onora obligaţiile către societatea de utilităţi comunale ACET. „Este ultima soluţie de a-i asigura pe cei de la ACET că-şi primesc banii. Ca atare, venim cu această convenţie de fidejusiune şi de plată, în aşa fel încât să putem debloca amândouă societăţi: una să poată funcţiona, iar cealaltă să-şi încaseze banii”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu. 

În primele 3 trimestre,
În vistieria bugetară suceveană s-au strâns doar trei sferturi din veniturile estimate   
·        Nerealizările de la secţiunea de dezvoltare a bugetului local sunt cauzate, în principal, pe neefectuarea decontărilor din proiecte europene.  
Execuţia bugetul local sucevean în primele trei trimestriale anului 2012 ar fi putea fi apreciată drept una satisfăcătore, cu excepţia secţiunii de dezvoltare, la care atât veniturile, cât şi cheltuielile, sunt mai mici decât se sconta. Astfel, gradul de realizare a veniturilor la bugetul local, determinat ca raport între veniturile totale încasate până la 30 septembrie 2012 şi veniturile programate pentru primele trimestre ale anului, este de 73,53%.  Cele mai mici intrări se înregistrează la secţiunea de dezvoltare a bugetului, de 59,16%, în timp ce la secţiunea de funcţionare realizările sunt de 79,8%. Bugetul consolidat al municipiului Suceava pentru anul 2012, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 2 din 26 februarie 2012, cu rectificările aprobate ulterior, prevedea la venituri, pentru primele trei trimestre ale anului 2012, suma de 232,96 milioane de lei, dintre care 168,05 milioane de lei la secţiunea de funcţionare şi 64,913 milioane de lei la secţiunea dezvoltare. La acestea se adaugă bugetul instituţiilor publice finanţate parţial sau integral din venituri proprii, în valoare de 6,436 milioane de lei.   
În ceea ce priveşte cheltuielile, gradul de realizare a acestora, ca raport între cheltuielile totale efectuate până pe 30 septembrie 2012 şi cele programate pentru primele 9 luni ale anului, este de 71,76%. La fel, gradul de execuţie pe secţiunea de dezvoltare este unul mai mic, de doar 57,29%, în timp ce la secţiunea de funcţionare realizările au tins nivelul de 77,53%. Prin aceeaşi hotărâre a deliberativului, la început de an cheltuielile bugetului local, au fost dimensionate la 235,07 milioane de lei, dintre care 168,05 milioane de lei pe secţiunea funcţionare şi 67,02 milioane de lei pe secţiunea de  dezvoltare. Nerealizările de la secţiunea de dezvoltare a bugetului local sunt cauzate, în principal, pe neefectuarea decontărilor din proiecte europene. 

În 9 luni,
Primăria a luat de la CEC creditul aferent întregului an 2012   
·        Creditul cu garanţie guvernamentală de 15,647 de milioane de lei este menit să suţină co-finanţarea proiectului POR
Primăria municipiului Suceava a tras deja toţii banii rezevaţi pentru anul 2012 din creditul pe care l-a obţinut de CEC Bank în vederea derulării unor investiţii pe raza reşedinţei de judeţ. Aşa reiese din execuţia bugetară pe trimestrul al II-lea al anului în curs, aprobată ieri, în şedinţa ordinară a Consiliului Local.      
!În trimestrele I, II şi III ale anului 2012 au fost executate trageri din creditul pus la dispoziţie de către CEC Bank în sumă de 8,611 milioane lei, utilizată integral pentru finanţarea proiectului  de reabilitare străzi, pod şi pasaj, modernizare parcuri şi creare de staţii modulare de transport în comun în municipiul Suceava, Plăţile efectuate reprezintă 100% din prevederile bugetare aprobate pentru anul 2012”, se arată în expunerea de motive la proiectul  de hotărâre.   Reamintim că, în treia decadă a lui septembrie 2011, primarul Ion Lungu a semnat cu reprezentanţii CEC Bank Suceava contractul pentru un credit cu garanţie guvernamentală de 15,647 de milioane de lei, adică aproape 4 milioane de euro. Creditul angajat la CEC este menit să asigure co-finanţarea proiectului POR de reabilitare a zonei centrale a municipiului şi amenajarea parcărilor subterane(5,67 milioane lei), precum şi a celui de reabilitare a străzilor, a podului de peste râul Suceava, de modernizare a parcurilor şi de înfiinţare de staţii modulare pentru transportul în comun(9,97 milioane de lei).   CEC Bank a fost declarată câştigătoare după mai multe etape ale licitaţiei, unitatea întrunind 100 de puncte din 100 posibile. Rata internă de rentabilitate este de 7,351 de procente, perioada de acordare a creditului-de 20 de ani, iar totalul costurilor legate de gestionare, comisioane şi dobânzi se ridică la 11,033 milioane lei. Creditul este garantat în proporţie de 80% de Guvernul României şi de 20% de Primăria Suceava. Perioada de graţie este de 2 ani, cu noul împrumut municipalitatea suceveană ajungând la un grad de îndatorare de mai puţin de 20%. Cu o ofertă a venit şi BCR Suceava, această instituţie financiar-bancară adunând doar 97,6 puncte şi, în plus, a avansat rate şi comisioane de valori mai mari

Poliţiştii locali primesc 20.000 de lei de la primărie, pentru a se întrece în Cupa bugetarului  la fotbal 
Poliţiştii locali suceveni se aleg cu 20.000 de lei pentru organizarea de activităţi sportive în cadrul Cupei bugetarului. Disponibilizarea sumei a fost aprobată de consilierii locali, în şedinţa ordinară de ieri a deliberativului, după ce solicitanţii respectivi au ratat o primă tentativă de a obţine finanţarea.  Astfel, iniţial, Primăria municipiul Suceava a organizat o sesiune de selecţie a proiectelor în vederea acordării de finanţare nerambursabilă pentru activitatea sportivă, la aceasta depunându-e o singură documentaţie, cea din partea Asociaţiei Poliţiştilor Locali Suceava. Deoarece pentru declararea unui câştigător, la prima selecţie, este necesară prezenţa a cel puţin doi participanţi, finanţarea nu a putut fi obţinută. Întrucât această condiţie nu a fost respectată, la a doua sesiune  Asociaţia Poliţiştilor Locali Suceava s-a înscris tot de una singură, iar proiectul a fost declarat câştigător. Decizia a revenit comisiei de evaluare, care a deliberat potrivit Regulamentului privind regimul finanţărilor nerambursabile acordate din fonduri publice pentru activităţi noprofit de interes local.  În principal, banii vor fi cheltuiţi pentru organizarea unui campionat de fotbal la care se vor participa echipele mai multor instituţii publice din municipiul Suceava.   
Finanţările nerambursabile se acordă, pe bază de proiecte, din fondurile publice pentru activităţi non‑profit de interes local. Beneficiari ai finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non‑profit de interes general sunt persoanele fizice sau juridice fără scop patrimonial, respectiv asociaţii, fundaţii sau culte religioase, în condiţiile legii.

24 octombrie 2012

Zece ore gratuite, în parcările subterane din centrul Sucevei
·        Prioritate o au lucrătorii Prefecturii, Consiliului Judeţean şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, precum şi ai altor instituţii publice din zonă.  
·        Depăşirea timpului de parcare se sancţionează cu 100 de lei până la 1000 de lei, ultima sancţiune fiind valabilă pentru o staţionare în subteran cu 5 ore peste cea maximă admisă.
Printr-un proiect de hotărâre de Consiliu Local, spus dezbaterii publice, Primăria Suceava instituie sancţiuni pentru conducătorii auto care nu respectă prevederile regulamentului care urmează a fi aprobat în plenul legisativului. Conform acestui din urmă cadru normativ, un autovehicul este parcat regulamentar prin ridicarea, de la „automat”, a tichetului de parcare, înainte de ocuparea locului sau în maxim 10 minute de la oprirea maşinii; afişarea acestuia la loc vizibil, pe bordul autoturismului, la începutul perioadei de staţionare; poziţionarea autovehiculului în limitele marcajului rutier care demarchează zona de staţionare şi, de asemenea, dacă nu se depăşeşte timpul de staţionare stabilit prin regulament. Primarul Sucevei, Ion Lungu, spune că, în noile amenajări vor parca, în primul rând, lucrătorii instituţiilor publice din centrul municipiului,  respectiv cei ai Prefecturii, Consiliului Judeţean şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, perioada maximă de staţionare gratuită fiind de 10 ore.  Cele două corpuri ale parcărilor subterane vor fi păzite de câte un poliţist local, ca va asigura şi dispeceratul de monitorizate cu camere video. Noul regulament, care trebui să fie aprobat în şedinţa de luna noiembrie a Consiliului Local, prevede sancţiuni contravenţionale de 50 de lei pentru neexpunerea la loc vizibil a tichetului de parcare; 100 de lei pentru ocuparea locurilor destinate persoanelor cu handicap şi tot de 100 de le, în cazul încălcării cadrului strict al marcajului rutier. Depăşirea de către conducătorii auto a timpului de parcare se sancţionează cu 100 de lei până la 1000 de lei, ultima sancţiune fiind valabilă pentru o staţionare în subteran cu 5 ore peste cea maximă admisă.  Cea mai drastică amendă, de 500 de lei, se dă în cazul blocării accesului în parcările subterane. „Conform proiectului depus la Uniunea Europeană, locurile din parcările subterane sunt gratuite, tocmai din ideea de încuraja oamenii să le folosească. Totuşi, nu putem să transformăm aceste parcări în garaje permanente”, declară edilul şef, Ion Lungu.  Inaugurarea oficială este prevăzută pentru 1 decembrie, cele două sectoare pentru parcări subterane având 108 locuri şi, respectiv, 55 de locuri. Proiectul are valoarea totală de 37,8 milioane lei, dintre care 29,8 milioane lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă. Lucrările de amenajare au fost câştigate la licitaţie de firma suceveană General Construct. 

Termica Suceava primeşte ajutor guvernamental de 6 milioane de lei pentru plata cărbunelui
·        „Astfel, ne putem închide financiar până vor veni încasările din energia electrică furnizată în sistem, lucru care se va întâmpla în luna noiembrie”, reliefează primarul Sucevei, Ion Lungu.
Societatea de termoficare Termica Suceava va beneficia, cu prilejul rectificării bugetului de stat, de un sprijin financiar de 6 milioane de lei. Banii vor fi orientaţi înspre plata cărbunelui achiziţionat de firma din Lunca Sucevei, fondurile de la Guvern reprezentând o gură de oxigen pentru aceasta. Primarul municipiul Suceava, Ion Lungu, a declarat, ieri, că ajutorul financiar  este binevenit şi că acesta va fi completat, din noiembrie, cu banii încasaţi din contravaloarea energiei electrice furnizate de Centrala Electrică de Termoficare în sistemul energetic naţional.     
„Este o veste bună că, prin proiectul de rectificare în dezbatere publică pe site-ul  Ministerului de Finanţe, se prevede alocarea sumei de 60 de miliarde de lei vechi, în ideea de a plăti o parte din cărbunele cu care s-a aprovizionat Termica. Astfel, ne putem închide financiar până vor veni încasările din energia electrică furnizată în sistem la ora actuală, lucru care se va întâmpla în luna noiembrie”, reliefează ocupantul fotoliului din Areni.
Lungu spune că noi fonduri vor intra la Termica după ce sucevenii îndreptăţii vor completa cererile pentru sprijinul financiar la încălzirea locuinţelor în sezonul rece 2012-2013, iar Guvernul va vira respectivele compensaţii în conturile societăţii de termoficare în sistem centralizat. „Importante sunt şi ajutoarele  de încălzire, formularele de completat fiind la asociaţiile de proprietari. Rog pe cetăţeni să completeze corect declaraţiile pe proprie răspundere, iar cei de la asociaţiile de proprietari să acţioneze cu celeritate, în aşa fel încât să emitem dispoziţiile pentru aceste ajutoare. Astfel câştigă şi cetăţenii, câştigă şi Termica, întrucât, în urma deconturilor făcute prin Ministerul Muncii, Termica mai primeşte nişte bani”, a explicat şeful executivului sucevean, Ion Lungu, adăugând că jumătate din „alocat la Primărie, este de dedicat acestei probleme”.       

Sindicaliştii din sănătatea suceveană se plâng de personalul insuficient, neacoperirea bugetară şi neonorarea sporurilor
·        La Spitalul orăşenesc Gura Humorului, salariaţii nu au primit tichetele de masă încă din luna noiembrie 2009, fapt care a generat nemulţumire generală în rândul acestora.
Sindicaliştii de la „Sanitas” reclamă lipsa personalului din sistemul de sănătate sucevean, insuficienţa bugetară pentru finanţarea unităţilor sanitare pe ultimele două luni ale lui 2012, neacordarea tichetelor de masă, precum şi de neonorarea integrală a sporului de condiţii deosebit de periculoase. Toate aceste subiecte au fost abordate în şedinţa de ieri a Comisiei de dialog social, întâlnire prezidată de Florin Sinescu, prefectul judeţului Suceava, de Alexandru Rădulescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava şi de subprefectul Constantin Harasim. La dezbateri au participat, de asemenea, manageri ai unităţilor spitaliceşti din judeţ, reprezentanţi ai sindicatelor din domeniul sănătăţii, Direcţiei de Sănătate Publică şi ai Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate. Oana Elena Picioc, şefa Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate a precizat că, în ceea ce priveşte finanţarea spitalelor, bugetul alocat în acest an instituţiei pe care o conduce permite asigurarea valorii lunare de contract pentru fiecare spital în parte, inclusiv pentru lunile noiembrie şi decembrie, prin deblocarea fondului de rezervă de 6% constituit la nivelul judeţean. În cazul în care se va aloca o sumă suplimentară, spune Picioc, aceasta va fi repartizată, fiecărei unităţi sanitare, conform indicatorilor specifici care au stat la baza valorii iniţiale de contract.
Reprezentanţii sindicaliştilor s-au plâns că, la Spitalul orăşenesc Gura Humorului, salariaţii nu au primit tichetele de masă încă din luna noiembrie 2009, fapt care a generat o nemulţumire generală în rândul acestora.  În ceea ce priveşte neacordarea sporului de condiţii periculoase personalului de la Secţia de îngrijiri paleative din cadrul Spitalului de boli cronice Siret, conform managerului unităţii, această facilitate salarială este posibilă numai în măsura în care sunt modificate condiţiile în care personalul îşi desfăşoară activitatea. În acest sens, conducerea unităţii a înaintat Ministerului Sănătăţii o solicitare pentru majorarea numărului de paturi, fapt care va face posibilă onorarea legală a sporului în cauză. „Vreau să vă asigur că vom rezolva problemele referitoare la finanţarea unităţilor sanitare pentru acest an. Restul problemelor puse în discuţie vor fi abordate punctual şi vom înainta solicitări Ministerului Sănătăţii, pentru a obţine soluţii”, a declarat prefectul Florin Sinescu, în încheierea şedinţei Comisiei de dialog social.


Dascălii suceveni şi cei care fac naveta în Suceava îşi primesc drepturile până la finele anului
Cadrele didactice din municipiul Suceava sunt asigurate, de către conducerea Primăriei, că îşi vor primi toate drepturile băneşti, inclusiv cele pe lunile noiembrie şi decembrie. Aceasta graţie rectificării bugetare operate astăzi, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local, cu suma de 3.128 milioane de lei. Fondurile provin din sume defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate, respectiv pentru salarii, sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale ale personalului din instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat.   „Aşa după cum se ştie, la învăţământ nu erau sume suficiente, pentru ultimele luni din acest an. Cu această sumă, de circa 30 de miliarde de lei vechi, vor ajunge banii până la sfârşitul lui 2012”, reliefează Lungu. Tot prin rectificarea bugetului local, dascălilor navetişti li se va deconta contravaloarea transportului, inclusiv pe luna decembrie a acestui an. Este vorba despre 12 cadre didactice care vor va parte,  pentru deplasarea cu mijloace de transport  în comun sau cu autoturismele proprii, de un total de peste 23.000 de lei.  „Vom aproba cheltuielile de transport a 12 profesori care fac naveta în municipiul Suceava, valoarea lor, până la sfârşitul anului fiind de 23.384 de lei”, a precizat Ion Lungu.

23 octombrie 2012


Junincă charolaise de 8000 de lei, salvată dintr-o râpă de 6 metri şi pusă pe picioare, după fracturi de radius şi ulnă
·        Dr. Petrea Dulgheru, şeful detaşat al DSVSA Suceava spune că gipsarea  cu reuşită  a acestui gen de rupturi de oase este o premieră în medicina naţională veterinară.     
Dr. Petrea Dulgheru directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor(DSVSA) Suceava - detaşat la Bucureşti până la finele lui decembrie -, se mândreşte cu o realizare de excepţie în cariera sa profesională, dar şi una demnă de cele mai remarcabile ale medicinii veterinare naţionale. Dulgheru povesteşte că, pe 20 august, în Dorna Arini, a fost consultat de Dinu Robu, proprietarul unei juninci charolaise a cărei valoare depăşeşte 8000  de lei, care căzuse într-o râpă şi avea un picior fracturat. Robu, văzând care este starea de fapt şi neîntrevâzând vreo cale de salvare, îşi exprimase intenţia de duce bovina direct la un abator şi a o sacrifica. Petrea Dulgheru, şi-a lăsat concediul de o parte şi, fiind prin preajmă, a participat, alături de alţi oameni, timp de 12 ore, la scoaterea animalului din prăpastia de 6 metri adâncime. După încheierea acestei operaţiuni laborioase, medicul Dulgheru avea să diagnosticheze fracturi de radius şi ulnă la membrul stâng(anterior) şi să procedeze la gipsare. Asta însă nu înainte de a transporta juninca, cu o căruţă, în exploataţia dorneanului aparţinător. Punerea definitivă în gips a oaselor rupte a reuşit abia la cea de a treia tentativă, întrucât, prin diverse manevre, animalul îndepărta materialul străin care îl incomoda. Bovina fost ţinută şi îngrijită, 40 de zile, într-un ţarc special amenajat, iar pe 30 septembrie, cu mari emoţii, carcasa de gips  a fost îndepărtată. „La palpare, am văzut că deja calusul osos s-a format, iar cele două oase erau consolidate. O perioadă, din cauză că muşchii şi tendoanele nu fuseseră în activitate, animalul nu a putut să meargă, însă acum juninca zburdă pe deal, alături de celelalte două charolaise cumpărate de proprietar din Franţa, cu bani proveniţi din vânzarea a altor 5 vaci din gospodărie. Sunt bucuros că animalul este salvat şi că, acum, juninca poate să aibă moştenitori de rasă”, explică dr. Dulgheru menţionând că, în condiţiile date, şi nefolosindu-se o tijă medulară, se poate vorbi despre o premieră în medicina veterinară naţională, în ceea ce priveşte gipsarea cu reuşită a fracturilor de radius şi ulnă. Petrea Dulgheru a mai precizat că în 1978, mai gipsat o fractură de falangă la un cal, animalul supravieţuind încă 9 ani după aceea.