La Universitatea „Ştefan cel Mare”:
Conferinţă cu participare internaţională pe teme de strategii şi dezvoltarea
politicilor teritoriale
În intervalul 10-12 mai 2018, Facultatea de Științe
Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare”
din Suceava, organizează cea de a XIV-a ediţie a Conferinței Internaționale „Strategies
and Development Policies of Territories: International, Country, Region, City, Location
Challenges”. Conforme unui comunicat de presă al FSEAP, Tema este una de larg
interes pe plan internațional, în condiţiile în care dezvoltarea teritorială este
„un act de patriotism, de voință și de cultură, dezideratul fiind ca România să
devină o ţară cu un teritoriu funcțional, administrat eficient, care asigură
condiții atractive de viață și locuire pentru cetățenii săi, cu un rol
important în dezvoltarea zonei de sud-est a Europei”. Potrivit FSEAP, organizarea
conferinţei în Suceava permite realizarea unui schimb de idei și opinii care
pot sprijini elaborarea unor strategii privind dezvoltarea teritoriului național
și internațional. Printre abordate se numără asigurarea unei integrări
funcționale a teritoriului național în spațiul european prin sprijinirea
interconectării eficiente a rețelelor energetice, de transporturi și broadband;
creșterea calității vieții prin dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare
și a serviciilor publice, în vederea asigurării unor spații urbane și rurale de
calitate, atractive și incluzive; dezvoltarea unei rețele de localități
competitive și coezive, prin sprijinirea specializării teritoriale și formarea
zonelor urbane funcționale; protejarea patrimoniului natural și construit și
valorificarea elementelor de identitate teritorială; creșterea capacității
instituționale de gestionare a proceselor de dezvoltare teritorială,
centralizarea și concentrarea informațiilor necesare pentru gestionarea
politicilor de dezvoltare regional și amenajarea teritoriului. Conferința beneficiază de participarea unui
număr important de cadre didactice și studenți de la Facultatea de Științe
Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare”
din Suceava: Universitatea din Parma (Italia); Academia de Studii Economice a
Moldovei și Universitatea Tehnică a Moldovei (Republica Moldova); Universitatea
Națională „Yurii Fedkovici” din Cernăuți; Universitatea Națională de Comerț și
Economie din Kiev (Ucraina); Universitatea Națională de Economie din
Sankt-Petersburg; Universitatea de Stat din Sud-Vest, Kursk (Federația Rusă); Institutul Catolic, Facultatea
de Studii ale Afacerilor (Slovenia); Academia de Studii Economice din București;
Universitatea „Babeş-Bolyai“ Cluj-Napoca; Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”
Iași; Universitatea de Vest din Timișoara; Universitatea Petrol-Gaze din
Ploiești și Universitatea „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu.