03 mai 2018


Divizia electrică de transport călători porneşte la drum cu o platforma betonată de 1,5 milioane de lei
·        Aprobarea Proiectului „Sistem integrat de transport ecologic” este condiţionată de existenţa acesteia, pe parcurs, conformarea la rigorile europene în acest sens urmând  a fi verificată de către experţi.
·        „Acolo sunt depozitate nişte deşeuri, dar s-a făcut un studiu geotehnic, dar nu există vreo problemă, zona rezistând”, a susţine primarul Ion Lungu, adăugând că nu se vor înfiinţa ateliere pentru întreţinere, iar o spălătorie auto nu a fost luată încă în calcul.
Primăria Suceava va amenaja, cu bani din bugetul local, platforma betonată în lipsa căreia Uniunea Europeană nu ne va da banii necesari pentru achiziţionarea a 40 de autobuze electrice. Lucrările vor fi executate la capătul străzii „Căpitan Grigore Andrei”, „pe un tăpşan”, în Burdujeni-sat.  Pentru început, disponibilă va fi o sumă de 1,5 milioane de lei, primarul Ion Lungu arătând că riveranii nu vor avea de suferit, întrucât nu este vorba despre amenajarea de ateliere de întreţinere şi reparaţii, iar poluarea fonică şi cu gaze de eşapament sunt ca şi inexistente. „Este un proiect prea important pentru municipalitate. Ca atare, vom demara proceduri la fel ca în cazul parcărilor subterane, când, în 2001-2012, am consolidat zona din Centru pe banii Primăriei. La vremea respectivă, Primăria a băgat 60 de miliarde de lei vechi,  din bugetul local, doar pentru a stabiliza zona respectivă şi a putea face parcările subterane”, explică ocupantul fotoliului administrativ din Areni.  Demersul vine după ce aleşii locali au reproşat, în cea mai recentă şedinţă a deliberativului, că terenul nu este tocmai solid, iar în zonă sunt depozitate gunoaiele din Burdujeni-sat. „Voi intra luna viitoare cu un proiect de hotărâre în Consiliul Local, privind amenajarea unei platforme pentru transport electric. Acolo sunt depozitate nişte deşeuri, dar s-a făcut un studiu geotehnic, şi nu există vreo problemă, zona rezistând. Vreau ca până în toamnă să avem această platformă betonată, pe care să o punem la dispoziţia proiectului”, a reliefat primarul Ion Lungu, menţionând că, pe parcurs, conformarea la rigorile europene va fi verificată la faţa locului . 
Un imobil va servi drept garaj pentru mijloacele de transport electrice, va adăposti inclusiv staţiile de încărcarea acumulatoarelor, decizia pentru construirea unei spălătorii nefiind încă luată. În cadrul Programului Operaţional Regional POR 2014-2020, municipiul Suceava ar putea accesa 25,4 de milioane de lei pentru achiziţionarea a minim 40 de autobuze electrice cu sistem de e-tiketing şi de „monitorizare în trafic a flotelor”.  Aprobarea Proiectului  „Sistem integrat de transport ecologic” este condiţionată de construirea, pe o suprafaţă proprietate a autorităţilor locale, a unor amenajări corespunzătoare pentru adăpostirea şi întreţinerea autobuzelor în cauză. Municipiul Suceava avea terenuri disponibile în Lunca Sucevei, la fostul operator de termificare în sistem centralizat, dar şi la actualul sediul al TPL, însă suprafeţele sunt grevate de procese cu Termica şi, respectiv, TASA. „Sediul TPL va rămâne tot acolo, însă sediul diviziei electrice de transport călători va fi înfiinţat în Burdujeni-sat, pe un teren al municipalităţii”, preciza, săptămâna trecută, primarul Ion Lungu, accentuând că Suceava se află la start „între primele 5 oraşe din ţară, dar şi pe primul loc Regiunea Dezvoltare Nord-Est, cu toate documentele depuse”.