Bilanţ de Ziua Europei:
Municipiul Suceava a atras finanţări nerambursabile europene în valoare
de peste 30 de milioane de euro
·
„Sunt bani
veniţi de la Uniunea Europeană, iar noi suntem mulţumiţi că am reuşit să îi
accesăm”, a reliefat viceprimarul
Lucian Harşovschi, adăugând şi la număr cei 6 milioane de franci din Programul
de colaborare elveţiano-român.
·
În perioada
următoare, municipiul Suceava „are rezervată” suma 32 de milioane de lei pentru
achiziţionarea de autobuze electrice, regenerarea zonelor urbane, "Centrul
multifuncţional Iţcani pentru două grădiniţe, precum şi pentru şcolile tehnice.
·
„Pe lângă
lucrurile care nu depind de noi, - mă refer la modul în care au ştiut să
negocieze intrarea în Uniunea Europeană -, cred că aceşti bani sunt bine
veniţi”, a specificat Lucian Harşovschi, adjunctul
şefului sucevean.
Ieri de Ziua Europei, Lucian Harşovschi, viceprimarul municipiului
Suceava a evidenţiat beneficiile pe care
capitala de judeţ le-a avut mulţumită aderării României la Uniunea Europeană,
la 1 ianuarie 2007. „Odată cu intrarea în Uniunea Europeană, pe lângă
minusuri am avut şi plusuri, dar sunt şi minusuri foarte multe. De-a lungul
timpului, Primăria municipiului Suceava a implementat mai multe proiecte cu
fonduri europene, cu finanţare nerambursabilă”, a spus Harşovschi, într-o
conferinţă de presă. Adjunctul şefului executivului sucevean a dat ca exemplu
parcările subterane din centrul urbei reşedinţă de judeţ şi reabilitarea magistralei
rutiere centrale, a celor două poduri de peste calea ferată, din Budujeni şi
Iţcani, cât şi a celui de peste râul Suceava, tot din Iţcani. La acestea se
adaugă modernizarea iluminatului public de pe marile artere; realizarea
Centrului de conservare a tradiţiilor populare şi implementarea Sistemului de
supraveghere cu camere video, pentru combaterea criminalităţii „precum şi multe
altele”. Viceprimarul spune că, în anii de când România este membră a Uniunii
Europene, Suceava a accesat fonduri nerambursabile de 29,75 de milioane de lei,
materializate în obiective de investiţii, la care se adaugă 435.214 euro, pentru
„cursuri, studii sau formări”. „Sunt bani veniţi de la Uniunea Europeană,
iar noi suntem mulţumiţi că am reuşit să îi accesăm”, a reliefat viceprimarul
Suceavei. Lucian Harşovschi a ţinut să remarce că „datorită faptului că suntem
membri UE”, accesat a fost şi Programul de cooperare elveţiano-român, cu o
valoarea totală de 5,99 de milioane de franci elveţieni, în cauză fiind
proiectele „Management modern şi eficient la iluminatului public” şi "Electromobilitate-vehicule
electrice pentru o municipalitate verde".
Pe de altă parte, în cadrul programării europene
2014-2020, municipiul Suceava ar putea atrage 25,4 de milioane de lei pentru
achiziţionarea a minim 40 de autobuze electrice, cu sistem de e-tiketing şi
„monitorizare în trafic a flotelor”. La aceasta se adaugă circa 3 milioane de
lei pentru regenerarea zonelor urbane şi spaţiilor verzi; 1,2 de milioane de
lei pentru "Centrul multifuncţional Iţcani"; 3,62 de milioane de lei
pentru grădiniţele din Burdujeni-sat şi din zona centrală, precum şi 620.000 de
lei pentru şcolile tehnice. „În perioada următoare, aferentă exerciţiului
2014-2020, avem alocată suma de 31,92 de milioane de euro, pentru autobuze
electrice, reabilitare de şcoli, grădiniţe, spaţii verzi etc. Cred că, de Ziua
Europei este un bilanţ bun. Pe lângă lucrurile care nu depind de noi, - mă
refer la modul în care au ştiut să negocieze intrarea în Uniunea Europeană -,
cred că aceşti bani sunt bine veniţi. Vreau să le mulţumesc colegilor mei de la
Serviciul , care îşi fac treaba şi caută,
continuu, surse de finanţare şi fonduri nerambursabile pe diferite ghiduri care
apar”, a explicat Lucian Harşovschi, viceprimarul municipiului Suceava.