Şcolile din judeţul
Suceava rămân fără paznici
·
Urmare a costurilor mari, multe unităţi şcolare au
renunţat şi la serviciile firmelor specializate
Din cauza scăderii numărului de
norme din organigramă şi statul de funcţii, în judeţul Suceava posturile de
paznici, mai ales cele din licee, sunt din ce în ce mai reduse, arată
inspectorul şcolar general, Gheorghe Lazăr, accentuând că, în aceste condiţii,
şcolile au fost nevoite să identifice alternative la formele clasice de
asigurare a securităţii. Pe de altă parte,
ca urmare a costurilor mari, multe unităţi şcolare au renunţat la
serviciile firmelor de pază, introducerea sistemelor de supraveghere video şi a
celor de alarmare constituind modalităţi mult mai eficiente pentru asigurarea
securităţii spaţiilor.
„În decursul ultimului an s-au
înregistrat progrese în privinţa asigurării securităţii unităţilor de
învăţământ prin sisteme de supraveghere video, acest fapt fiind şi un efect al
respectării unor condiţii impuse în derularea unor evenimente educaţionale, cum
ar fi evaluarea naţională, bacalaureatul sau concursul de ocupare a posturilor”,
declară Lazăr. Potrivit şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean, probleme
nesoluţionate se întâlnesc, în continuare, în special în unităţile mici, de
tipul grădiniţelor, care îşi asigură securitatea cu personalul propriu, fiecare
angajat având asemenea atribuţii prin fişa postului. În unităţile din mediul
rural, acolo unde, din lipsă bani, nu s-au putut face dotări cu echipamente
moderne, securitatea se asigură în de Poliţie în colaborare cu Primăria, în
multe situaţii, spaţiile şcolare fiind în proximitatea acestora.