Conform noului caiet de
sarcini pentru concesionare,
Salubritate şi
deszăpezire cu GPS
·
Din cauză că aleşii USL au amânat dezbaterile cu o
lună, hotărârea pentru delegarea
serviciilor amintite a fost aprobată cu întârziere şi îşi va face tardiv
efectul.
·
„Era târziu în urmă cu o lună, dar acum este şi mai
târziu şi va trebui să prelungim contractul cu Rosal, în aşa fel încât suceveni
să nu aibă de suferit în sezonul rece”, a arătat fostul viceprimar Harsovschi.
Consilierii locali suceveni au
aprobat, la a doua „strigare”, proiectul de hotărâre privind aprobarea
delegării gestiunii serviciului public de salubritate, studiului de
oportunitate şi caietului de sarcini pentru organizarea licitaţiei de
concesionare a acestei activităţi, cât şi a serviciilor de iarnă. În şedinţa
anterioară a deliberativului local, aleşii USL au votat pentru amânarea
proiectului legislativ amintit, astfel încât acestuia să i se aducă amendamente
şi completări. Opoziţia PDL, prin vocea fostului viceprimar Lucian Harşovschi,
au anunţat că vor vota pentru noua forma
a proiectului de hotărâre, astfel încât să nu se mai dea colegilor de la
USL prilej de campanie electorală pentru alegerile parlamentare din decembrie. „Era
târziu în urmă cu o lună, dar acum este şi mai târziu pentru a ne încadra în
termen. De aceea, va trebui ca, după 1 decembrie, să prelungim, pe o perioadă
de 6 luni, contractul actualului concesionar, Rosal, în aşa fel încât suceveni
să nu aibă de suferit în sezonul rece”, a arătat Harşovschi. Potrivit celor
aprobate în întrunirea de ieri, serviciul de salubritate va fi concesionat pe durata a 8 ani, cu o
redevenţă de 20.000 de lei pe an. În vederea decontării contravalorii
intervenţiilor, toate utilajelor care vor sta la baza calculului situaţiilor de
lucrări vor fi dotate cu GPS. Primarul
Ion Lungu a declarat că acest lucru este posibil cu ajutorul sistemului de
supraveghere cu camere video a municipiului Suceava. „Am văzut acest sistem la Primăria Capitalei,
de către firma care a montat şi camerele video din municipiul Suceava şi care este
compatibil cu sistemul GPS. Ba, mai mult, dacă este aglomerat traficul, se
poate interveni pe calculator, ca să se schimbe timpii de la semafoare”, a
evidenţiat edilul şef, Ion Lungu.
Un criteriu important de selecţie
este acela potrivit căruia înscrişii la licitaţie vor trebui să aibă experienţă
şi participare la proiectele UE de management integrat al deşeurilor menajere. „Am
încercat să ajungem la un consens şi să îmbunătăţim proiectul de hotărâre”, a
declarat consilierul local Corneliu Vornicu, adăugând că aduse noutăţile sunt
în proporţie de 15% din vechile prevederi.
Noul contract pentru serviciul de
salubritate ar trebui să intre în vigoare la 1 decembrie, însă parcurgerea
procedurii de licitaţie durează, de regulă, circa 150 de zile. Aceasta doar în
situaţia fericită în care nu se înregistrează contestaţii. Contractul în curs a
fost parafat, cu conducerea Rosal Grup,
pe 1 decembrie 2004, însă din cauza campaniei electorale din vară, documentul
nu a mai fost reînnoit la 1 iunie.