10 septembrie 2012


Şaisprezece suceveni, infestaţi cu trichineloză, după ce    s-au înfruptat cu preparate de mistreţ la o onomastică  
Şaisprezece persoane din judeţul Suceava au ajuns la medic,  după ce au consumat preparate din carne de mistreţ pe data de 15 august. Ospăţul avut loc, la o stână de pe muntele Rarău, cu prilejul aniversării onomasticii soţiei baciului Dumitru Mazăre, în vârstă de 43, din Slătioara, acesta chemând să se înfrupte din delicatesele respective rude, ciobani şi cunoscuţi.  La sesizarea Direcţie de Sănătate Publică Suceava, lucrătorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au declanşat o anchetă. Directorul executiv Petrea Dulgheru declară că, în urma cercetărilor făcute de inspectorii sanitar-veterinari a rezultat că cei în cauză au mâncat pastramă şi alte preparate din carne de mistreţ,  nerealizând pericolul la care se expun. Astfel, pe 3 şi 4 septembrie, o parte dintre ei s-au prezentat cu tulburări digestive la Secţia de boli contagiose a Spitalului municipal Cîmpulung Moldovenesc. În urma investigaţiilor medicale, 7 consumatori au fost internaţi cu trichineloză - Dumitru Mazăre, la o clinică din Bucureşti, fiind într-o stare mai gravă -,   în timp ce 9 bolnavi sunt  trataţi în ambulatoriu. Din totalul celor despistaţi, 3 sunt minori cu vârsta până în 14 ani, o altă persoană, despre care se ştie că a consumat din preparatele cu pricina, fiind plecată din judeţ. Din declaraţiile de la faţa locului, mistreţul ar fi fost accidentat mortal cu maşina de către Dumitru Mazăre şi, întrucât acesta se află într-un spital din Capitală, încă mu se ştie ce s-a întâmplat cu restul de carne şi preparate.  Dr. Dulgheru a precizat că pentru punerea în consum de carne nesupusă controlului trichineloscopic în Laboratorul sanitar-veterinar din Suceava, Dumitru Mazăre va fi amendat cu 40.000 de lei. În acelaşi timp, DSVSA a sesizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, în vederea declanşării eventualei urmăriri penale. „Avem probleme mari cu trichineloza, atât în judeţul Suceava, cât şi în ţară,  deoarece oamenii pun în consum carne şi produse, în special de vânat, fără să fie examinate sanitar-veterinar. Atrag atenţia că, întotdeauna, carnea trebuie procurată din unităţi autorizate sanitar-veterinar, produse respective fiind verificate”, a accentuat directorul executiv dr. Petrea Dulgheru, menţionând că examenul trichineloscopic se face în laboratorul autorizat al DSVSA.