Număr alarmant de mare de accidente de muncă
mortale
·
În
lunile iulie şi august, în judeţul Suceava s-au înregistrat 10 accidente cu
decesul victimelor, aproape cât totalul celor consemnate în anul trecut.
Numărul
accidentelor de muncă înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava
continuă să crească pentru a doua lună consecutiv, continuând să fie mult mai
mare decât cel mediu înregistrat în anii anteriori. Conducerea instituţiei
sucevene anunţă faptul că, în august, în câmpul muncii s-au consumat 18 astfel
de evenimente, dintre care 6 soldate cu deces. Tendinţa este una crescătoare, inspectorul
şef adjunct, pe „Securitate şi sănătate în muncă”, Dorin Mihăilă, menţionând
că, în luna precedentă, în judeţul Suceava au fost luate în evidenţă 14 accidente
de muncă, în 4 situaţii victimele decedând. Pe de altă parte, de remarcat este faptul
că, pe întreaga durată a anului 2011, ITM Suceava a înregistrat şi
cercetat un total de 55 de accidente de muncă, dintre care 12 au fost mortale.
Potrivit
inspectorului şef adjunct Dorin Mihăilă, în luna august, pe linie de sănătate
şi securitate în muncă, lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava au
întreprins 93 de acţiuni de control. Ca urmare a descinderilor, inspectorii de
muncă au dat 176 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate
ridicându-se la 14.000 lei. Printre cele mai întâlnite deficienţe sancţionate de inspectorii se numără
neîntocmirea instrucţiunilor proprii de securitate şi sănătate, ţinând seama de
particularităţile activităţilor şi ale locurilor de muncă; neasigurarea, de
către angajator, a unei instruiri adecvate,
precum şi lipsa evaluării riscurilor existente la locurile de muncă.