Datoriile istorice duc la
sufocarea investiţiilor
·
Bugetul local este grevat de arierate de 25 de milioane
de lei, suma ce mai are, de 20 de milioane de lei, reprezentând-o obligaţiile
istorice către Termica.
·
„Vom finanţa cât mai puţin investiţiile, iar aceasta până
când va scădea stocul de arierate”, a subliniat şeful administraţiei locale
sucevene, Ion Lungu.
Primăria municipiul
Suceava a înaintat Direcţiei Generale a Finanţelor Publice fundamentarea privind disponibilizarea de
fonduri pentru achitarea arieratelor, conform unei act normativ aprobat recent
de Guvernul României. Primarul Sucevei, Ion Lungu, speră ca suma alocată să fie
cât mai consistentă, astfel încât datoriile adunate de-a lungul timpului să mai
scadă. „Am depus documentaţia la Direcţia de Finanţe şi sperăm să primim o sumă
cât mai importantă din banii prevăzuţi în acest sens. Am înţeles că este vorba
despre circa 150 de miliarde de lei vechi la nivel de judeţ. O să vedem exact cât ni se va aloca, însă vom
primi cu siguranţă sume cu care vom stinge nişte arierate”, arată Lungu. Bugetul
local este grevat de arierate de 25 de milioane de lei, suma ce mai are, de 20
de milioane de lei, reprezentând-o obligaţiile istorice către societatea de
termoficare Termica. Edilul şef reliefează că, în condiţiile în care de la
bugetul de stat înspre primării sunt orientate sume tot mai mici, cheltuielile
cu investiţiile vor trece pe un plan mai îndepărtat, atenţie urmând a se acorda
necesarului financiar pentru funcţionarea serviciilor publice, cât şi
diminuării arieratelor. „Trebuie să achităm plăţile restante, având în vedere
faptul că această criză se accentuează, iar de la an la an se dau tot mai puţini
bani de la bugetul de stat. De aceea, la bugetele viitoare vor avea prioritate,
în primul rând, cheltuielile de finanţare şi arieratele. Vom finanţa cât mai
puţin investiţiile, iar aceasta până când va scădea stocul de arierate”, a
subliniat şeful administraţiei locale sucevene, Ion Lungu.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, a declarat că,
pentru onorarea arieratelor, judeţul Suceava se bucură de 15,8 milioane de lei.
Condiţia de acordare a banilor se referă la datorii mai mari de 90 de zile, firmele
plătite de administraţiile locale trebuind să fie, la rândul lor, debitoare
către bugetul consolidat al statului. „Ordonanţa 13 a luat în calcul un element
deosebit de important, acela de a avea
un impact zero asupra deficitului bugetar. Practic, Guvernul finanţează cheltuielile
administraţiilor publice cu o mână şi întoarce, cu cealaltă mână, banii la
ANAF. Există foarte multe firme care au câştigat licitaţii, au făcut lucrări şi
încă nu şi-au primit banii pentru acestea”, a explicat Cătălin Nechifor,
accentuând faptul că asemenea situaţii se întâlnesc în toate localităţile.