Aproape 2500 de fermieri „defavorizaţi”
vor subvenţii la carne şi lapte
Fermierii suceveni încă mai pot beneficia de schema de ajutor
specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită din zonele
defavorizate. Angela Coroleucă, directorul executiv al Centrului Judeţean al
Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură(APIA) Suceava spune că
dosarele au început a fi adunate pe 6 august şi că acestea mai pot fi înaintate
până pe 21 septembrie. „La APIA Suceava s-au depus 2.492 de cereri prin care s-a solicitat subvenţie
pentru un număr de 7.831 de capete animale, dintre care 7.809 vaci de lapte şi 22
de metis tineret taurin de carne”, arată Angela Coroleucă. Schema
amintită consacră un ajutor menit să compenseze dezavantajele specifice zonelor
defavorizate şi vizează, după caz, pe crescătorii cu minim două şi maxim 15
vaci de lapte, 50 de bivoliţe sau 90 taurine de carne. Valoarea sprijinului,
stabilită în funcţie de numărul de solicitări şi de animale eligibile la plată,
va fi de cel mult 250 de euro pentru vaca de lapte, 187,5 euro pentru fiecare
bivoliţă şi de cel mult 300 de euro pe cap de taurină pentru carne. Pentru
taurinele din rase de carne şi metişii acestora sprijinul financiar se acordă o
singură dată pentru animalele cu vârsta de maximum 20 luni, existent sau ieşit
din exploataţie, în perioada 6 august 2011–21 septembrie 2012. În zone
defavorizate sunt încadrate 37 de localităţile din judeţul Suceava. Ajutorul
specific se acordă beneficiarilor care au exploataţii cu cod de înregistrare la
ANSVSA.