14 septembrie 2012


Din cauza secetei,
Pierderi de 40% la cultura de cartofi
·        În condiţiile în care micii producători îşi vor ţine producţia pentru consumul propriu, în primăvară aceştia se vor scumpi şi mai mult, ajungând la peste 2,5 lei pe kg
Seceta prelungită va face ca producătorii de cartofi din judeţul Suceava să nu aibă cu ce să înfiinţeze o nouă cultură în primăvara anului care vine.  Aşa susţine directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Suceava, Vasile Schipor, care  precizează că de vină sunt temperaturile extreme şi lipsa ploilor, care au favorizat fenomenul de „cloşcă”.   „Dat fiind faptul că seceta a fost prelungită, o parte din cultura cartofului a degenerat, noua sămânţă având de suferit ca urmare a fenomenului de <cloşcă>. Temperaturile ridicate şi lipsa precipitaţiilor favorizează încolţirea  în pământ şi atunci cartoful este compromis din punct de vedere al recuperării seminţei. Şi, aici, o să avem o problemă, însă o să purtăm discuţii cu producătorii, astfel încât să vedem cum vom proceda să aducem cartofi din alte părţi”, arată Schipor.  Recoltarea fiind în plin, se apreciază că gradul de afectare este de până la 40%, n timp ce la porumb ajunge la 50%. La legume, seceta nu s-a simţit în aşa mare măsură, întrucât marii producători au sisteme de irigaţii sau apelează la stropitul manual. La orz, în vară, s-a obţinut o recoltă medie de 2.600 kg la hectar, iar la grâu, de 2.890 kg, acestea fiind apreciate drept satisfăcătoare în condiţiile lipsei de precipitaţii.
„După raportările colegilor, avem pierderi de 40% la cultura cartofului. Estimam o medie de 19 tone la hectar, iar după câte avem informaţii, nu ştim dacă se va  recolta în medie 11 tone la hectar. Deci este o mare diferenţă între producţiile din anii anteriori şi cea din anul acesta”, arată şeful DADR, menţionând că unici  calitatea recoltei nu este atât de bună pe cât s-ar fi dorit. Vasile Schipor  reliefează că, deja, preţul este 1,1 lei pe un kg de cartofi, iar în condiţiile în care micii producători îşi vor ţine producţia pentru consumul propriu, în primăvară aceştia se vor scumpi mai mult, ajungând şi la peste 2,5 lei pe kg.  
V.I. ADOMNICĂI