05 septembrie 2012


În jumătate de an,
Peste 250 de reclamaţii neîntemeiate, la comisarii pentru protecţia consumatorului
·        Despăgubiri de 150.000 de lei au primit consumatorii păgubţi în urma cercetării reclamaţiilor şi stabilirii măsurilor reparatorii.
În primul semestrul al anului 2012, la Comisariatul Judeţean pentru  Protecţia Consumatorului Suceava s-au înregistrat şi soluţionat 730 de reclamaţii, 67% dintre acestea vizând prestările şi servicii,  22% produsele nealimentare, iar  11% produsele alimentare. Şefa instituţiei judeţene de control, Elena Oanea face cunoscut că, din totalul reclamaţiilor, 445 au fost soluţionate în favoarea consumatorilor, 258, adică 35%, s-au dovedit a fi neîntemeiate, iar 27 au luat calea altor instituţii abilitate. În urma cercetării reclamaţiilor şi stabilirii măsurilor reparatorii conform normelor legale, consumatorilor li s-au acordat despăgubiri în valoare de 150.000 de lei. „Cele mai relevante valori sunt cea de 40.000 lei, sumă restituită reprezentând contravaloarea unui autoturism; 21.000 de lei-contravaloarea comisioanelor sau dobânzilor percepute abuziv în cazul unor credite; 15.000 de le- contravaloarea sumelor restituite în cazul unor aparate electro-casnice defecte, iar 6.500 lei  este contravaloarea abonamentului de telefonie pentru perioada în care s-a refuzat rezilierea contractului” declară comisarul şef Oanea, adăugând că restul sumei înapoiate reprezintă contravaloarea serviciilor neprestate şi facturate, precum şi a unor bunuri nealimentare sau alimentare cu probleme. Cele mai multe dintre reclamaţiile redirecţionate înspre alte instituţii vizează asociaţiile de proprietari şi au ca obiect modul de repartizare a energiei termice în blocurile în care sunt montate repartitoare de costuri. Având în vedere că asociaţiile de proprietari nu sunt operatori economici, aşa cum  aceştia sunt definiţi în legislaţia privind protecţia consumatorilor, reclamaţiile respective au fost orientate către Primăria Suceava. „Dacă este să facem o analiză, concluzionăm că atenţia consumatorilor în formularea reclamaţiilor este îndreptată, în special, înspre produsele şi serviciile cu valoare  mare. De asemenea, este evident, multe reclamaţii vizează prestarea unor servicii cu adresabilitate generală, respectiv de energie electrică, sau desabilitate mare, cum ar fi televiziunea şi telefonia”, explică Elena Oanea, şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor.