28 septembrie 2012


Nechifor cere austeritate maximă la primăriile din judeţ 
·        „Facem analize economice, în aşa fel încât, în măsura posibilităţilor, să luăm măsuri de reducere a costurilor de funcţionare a administraţiilor locale”, arată şeful executivului judeţean, Cătălin Nechifor.
·        Conturile primăriei din Siret sunt blocate, iar administraţia din Vatra Dornei nu are bani pentru salariile angajaţilor, iluminat public şi combustibilul pentru sezonul rece.
Consiliul Judeţean Suceava se află în imposibilitatea de a onora multiplele solicitări de alocări de fonduri care vin din partea majorităţile primăriilor din judeţ. Şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor a susţinut acest lucru în cadrul şedinţei deliberativului, cu prilejul unui amendament al aleşilor PDL, care cereau disponibilizarea sumei de 1 milion de lei necesară la Vatra Dornei, în vederea asigurării combustibilului necesar în iarna 2012-2013. Consilierul democrat-liberal Vasile Ilie a explicat că acest municipiu se confruntă cu o situaţie  excepţională, la această dată neavând rezerva necesară de combustibil. „Mai mult decât atât, de luna viitoare va renunţa la iluminatului din oraş, iar peste o lună nu va avea bani nici măcar de salarii”, a arătat Ilie.    
Cătălin Nechifor reliefează că municipiul staţiune înregistrează debite atât la furnizorii de rumeguş din sezonul rece trecut, cât şi către firma care, în urmă cu câţiva ani, a lucrat la reabilitarea sistemului de iluminat public.  Preşedintele Consiliului Judeţean arată că situaţia nu este unică, foarte multe autorităţi locale „strâmtorate financiar” cerând spijin de la bugetul judeţean. Astfel, Gura Humorului are nevoie de o finanţare de 1,7 milioane de lei pentru finalizarea proiectului „Popas”, derulat şi cu fonduri europene. Municipiul Siret înregistrează o datorie importantă către societatea „Drumuri şi poduri”,  conturile Primăriei din localitate fiind blocate. La toate acestea se adaugă obligaţiile din creditul pe care Consiliul Judeţean şi unităţile administrativ-teritoriale asociate le înregistrează la creditul contractat pentru implementarea Proiectului „Suceava-Utilităţi şi mediu la standarde europene”, rate şi dobânzi care revin scadente începând de astăzi şi a căror valoare se ridică la 13 milioane de lei. Nu în cele din urmă, bugetul Consiliului Judeţean este grevat şi de debitele către firma „Drumuri şi poduri”.  „În acest moment, din ceea ce avem în fondul de rezervă, nu putem să asigurăm această finanţare pentru autorităţile publice locale, decât dacă există demonstrat, cu adevărat, caracterul de extremă urgenţă. În ceea ce priveşte Vatra Dornei, săptămână aceasta voi avea întâlniri la Bucureşti pentru obţine finanţare guvernamentală, la fel ca şi pentru Gura Humorului şi Fălticeni. Am împărţit la rectificare o sumă extrem de mică, de peste 3 milioane de lei, nefiind bani prea mulţi. Rog pe colegii din deliberativ, prin comisiile din care fac parte, să încercăm să facem analize economice, în aşa fel încât, măsura posibilităţilor, să luăm măsuri de reducere a costurilor de funcţionare a administraţiilor locale. Există foarte multe autorităţi în subordinea Consiliului Judeţean care au posibilităţi să facă economii, iar acest lucru îl facem cunoscut şi conducerilor primăriilor, fie că sunt de la municipii, oraşe sau comune”, relevă şeful executivului judeţean, Cătălin Nechifor, adăugând că situaţia de la Siret va fi dezamorsat prin alocarea sumei necesare.