10 septembrie 2012


Fermierii suceveni primesc ajutoare de 100 de lei pe fiecare hectar de cultură afectat de secetă
·        Condiţia de minimis nu face discriminare: toată lumea care are teren arabil şi cultură înfiinţată în anul agricol 2011-2012, primeşte subvenţie”, declară directorul executiv al DADR Suceava, Vasile Schipor.
·        Solicitările se vor primi la centrele locale ale APIA până pe 15 octombrie, iar plăţile efective se vor face, treptat, în funcţie de aprobarea dosarelor, începând cu 1 noiembrie.
Agricultorii suceveni vor beneficia de ajutoare de minimis pentru compensarea veniturilor diminuate din cauza fenomenului de seceta din anul agricol 2011-2012. Sprijinul financiar se acordă producătorilor agricoli din sectorul vegetal care beneficiază de subvenţiile pe suprafaţă acordate prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA). „Ajutoarele se vor derula pe culturi şi se vor acorda tuturor producătorilor agricoli care au cereri pentru subvenţii la APIA, pentru o suprafaţă cuprinsă între 1 şi 10 hectare. Astfel, defavorizaţi un pic s-ar putea considera producătorii mari şi cei înscrişi în asociaţii, pentru că aceştia nu vor primi sprijin pentru suprafeţe mai mari de 10 hectare. Însă, în calcul a fost luat faptul că, în cazul unui fermier puternic, care nu are în structură o singură de cultură, susţinerea financiară, se poate face, într-o oarecare măsură, şi din fonduri proprii. De cealaltă parte, un fermier mic care primeşte acum 300-400 de lei, are cel puţin, bani pentru arat”, subliniază Schipor, adăugând că, în agricultură, orice aport financiar este binevenit. În judeţul Suceava există aproape 58.000 de agricultori care primesc sprijin financiar pe suprafaţă prin intermediul APIA, iar pentru evitarea aglomeraţiei, solicitările vor fi depuse la centrele locale ale acestei instituţii. „Producătorii agricoli trebuie să se prezinte la APIA pentru a obţine o copie a primei părţi a cereri de plată, precum şi a celei de a doua părţi, cu culturile respective”, precizează Vasile Schipor. Directorul executiv al DADR Suceava reliefează că solicitările se vor primi până pe 15 octombrie şi că plăţile efective ar urma să se facă, treptat, în funcţie de analizarea şi aprobarea dosarelor, începând cu data de 1 noiembrie.  „Aşteptăm hotărârea de guvern şi regulamentul de aplicare normelor, după care DADR şi APIA va organiza o întâlnire comună, inclusiv cu şefii de centre. Vom face o popularizare prin toate mijloacele, acţiunea urmând a demara cât mai rapid, în cursul săptămânii viitoare”,  explică Schipor. Şeful DADR ţine să menţioneze că în urma evaluărilor făcute de către fiecare direcţie agricolă în parte, s-a concluzionat că fenomenul  de secetă este unul global, beneficiari urmând a fi toţi agricultorii cu suprafeţe de maxim 10 hectare şi aflaţi în evidenţa APIA. Este vorba despre producători agricoli persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, întreprinderi economice etc.      „Condiţia de minimis nu face discriminare: toată lumea care are teren arabil şi cultură înfiinţată în anul agricol 2011-2012, primeşte subvenţie”, a conchis directorul executiv al DADR Suceava, Vasile Schipor.