Ultimele zile pentru declararea
impozitului pe profit
·
Inspectorii AJFP vor face controale la contribuabilii
încadraţi în categoria de risc fiscal mare la care sunt constatate neconcordanțe
între datele raportate şi cele deţinute de AJFP.
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava aduce la cunoştinţa
contribuabililor faptul că termenul pentru depunerea declaraţiei privind
impozitul pe profit, respectiv a „formularului 101” este 27 martie 2017. Oana
Violeta Apetrei, purtătorul de cuvânt al AJFP, reaminteşte contribuabililor
despre obligaţia depunerii în termen a declaraţiilor fiscale, precizând că
aceştia sunt obligaţi să declare toate achiziţiile şi livrărilor, dar şi că îşi
pot exercita dreptul de deducere, conform normelor legale. AJFP pune în vedere
că, în cazul în care vor fi constatate neconcordanțe între datele raportate de
contribuabili şi cele deţinute de administraţia fiscală, contribuabilii
încadraţi în categoria de risc fiscal mare vor face obiectul unor verificări
specializate. „Pentru a veni în sprijinul contribuabililor, activitatea de
asistenţă şi îndrumare a contribuabili poate şi trebuie să fie utilizată ca
pârghie principală pentru îmbunătăţirea conformării voluntare. Colaborarea mai
bună a organului fiscal cu contribuabilii, prin furnizarea de răspunsuri
prompte şi corecte la întrebările adresate de către aceştia, precum şi prin
adaptarea serviciilor la cerinţele contribuabililor, nu poate duce decât la
îndeplinirea mai uşoară şi în condiţii optime a obligaţiilor fiscale”,
reliefează Oana Violeta Apetrea.