De la bugetul local,
Peste 1,3 milioane de lei
pentru bisericile din Suceava
·
Beneficiare sunt 18 unităţi de cult, faţă de 40 în anul
2016, când a propunerile au fost de 4,4 milioane de lei.
Şi în 2017 unităţile de cult din municipiul Suceava vor primi un
consistent sprijin financiar de la buget, un proiect de hotărâre în acest sens
fiind pe ordinea de zi a şedinţei deliberativului local. Potrivit expunerii de motive a primarului
Ion Lungu, iniţiatorul proiectului, beneficiare sunt 18 unităţi de cult din
reşedinţa de judeţ, cea mai mare sumă, una de 100.000 de lei, îndreptată fiind
înspre Parohia „Sfântul Gheorghe” Mirăuţi, pentru continuarea lucrărilor la depozitul
pentru obiecte de patrimoniu şi de cult. Cele mai multe, respectiv 14 dintre
beneficiare vor avea parte de câte 50.000 de lei fiecare, alocări mici fiind
destinate Parohiei „Sfântul Ilie” Burdujeni-30.000 de lei, Parohiei
romano-catolice „Sfântul Ioan Nepomuk” şi 37.000 de lei şi Parohiei „Sfântul
Vasile cel Mare” Burdujeni-40.000 de lei. Anul trecut, primarul Ion Lungu a pus
pe masa consilierilor un proiect de hotărâre prin care înspre 40 de unităţi de
cult urma să fie orientată o sumă de 4,44 de milioane de lei, câte 500.000 de
lei urmând a ajunge Seminarul teologic distrus de incendiu al Arhiepiscopiei
Sucevei şi Rădăuţilor; la Catedrala „Naşterea Domnului”, pentru pictarea
interiorului şi exteriorului, cât şi la Şcoala particulară „Filadelfia”. Conform
Ordonanţei Guvernului nr. 82 din 2001, „de la bugetele locale se pot aloca
fonduri în completarea fondurilor proprii necesare pentru întreţinerea şi
funcţionarea unităţilor de cult fără venituri sau cu venituri reduse, pentru
construirea ori repararea lăcaşurilor de cult şi pentru conservarea şi
întreţinerea bunurilor aparţinând cultelor şi care fac parte din patrimoniul
naţional cultural, pentru amenajarea şi întreţinerea muzeelor
cultural-religioase, pentru construirea, amenajarea şi repararea clădirilor
având destinaţia de aşezăminte asistenţă socială şi medicală ale unităţilor de
cult, precum şi pentru activităţile de asistenţă socială şi medicală susţinute de acestea”,.