Un singur
lucrător la negru
·
Firmele controlate au fost sancţionate cu amenzi
totale de 10.000 de lei.
În primă lună a anului
2017, inspectorii de muncă suceveni au depistat doar 9 persoane care desfăşurau
muncă nedeclarată. Romeo Butnariu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă
Suceava precizează că în cauză erau 8 persoane ale căror contracte individuale
de muncă nu a fost transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor,
până cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii, în luna la care facem referire lucrătorii ITM depistând
un singur lucrător fără forme legale de angajare, muncind la negru. Pe
parcursul lunii ianuarie 2017, în domeniul relaţiilor de muncă, inspectorii ITM
au avut 213 controale, inspectorul şef Romeo Butnariu subliniind că
verificările s-au lăsat cu aplicarea a 11 sancţiuni contravenţionale, iar valoarea
amenzilor s-a ridicat la 10.000 de lei. În timpul descinderilor la agenţii
economici din judeţ, inspectorii ITM Suceava au depistat, în primul rând,
deficienţe legate de nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului
cuvenit în cazul muncii suplimentare. Totodată, s-a mai descoperit că unii
dintre agenţii economici controlaţi nu s-au conformat reglementărilor în
vigoare referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de către
fiecare salariat în parte.