Tichetele pentru
grădiniţă nu au căutare
·
În 2016, Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei
Suceava a gestionat 21 de dosare, cu 30 de beneficiari ai sprijinului financiar
în cauză.
Puţini suceveni sunt puţin interesaţi de tichetele de grădiniţă, cu
toate că necesarul financiar şi procedurile pentru acordarea stimulentelor educaţionale
în sistemul de învăţământ preşcolar au fost aprobate, în Consiliul Local al
municipiului Suceava, încă din februarie 2016. Ba mai mult, din Fondul de
rezervă bugetară s-a alocat o sumă de 40.000 de lei pentru amenajările necesare
distribuirii drepturilor în cauză. Solicitarea a venit din partea Direcţiei de
Asistenţă Socială, responsabilii acestei structuri invocând necesitatea
efectuării unor lucrări de renovare şi compartimentare a parterului sediului
Primăriei din Burdujeni, pentru „realizarea unui compartiment de tip casierie
şi a unui birou în care îşi vor desfăşura activitatea angajaţii care vor
gestiona tichetele de grădiniţă, tichete cu regim special”. Astfel, potrivit
unei informări a DAS, în anul anterior au fost gestionate un total de 21 de
dosare, cu 30 de beneficiari ai sprijinului financiar în cauză. În februarie
2016, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava a alocat
autorităţilor locale din reşedinţa de judeţ suma de 148.600 de lei, scopul
fiind acela al stimulării participării la învăţământul preşcolar a copiilor
care provin din familiile defavorizate.
Stimulentele educaţionale se acordă începând cu luna în care beneficiarul
îndeplineşte condiţiile de eligibilitate, pe baza unei cereri şi a unei
declaraţii pe propria răspundere. Copii vor trebui să fie prezenţi zilnic la
grădiniţă, cu excepţia absenţelor medicale motivate şi a învoirilor aprobate de
cadrele didactice, pe durata a cel mult 3 zile. Tichetele sociale pot fi folosite
doar pentru achiziţionarea de produse alimentare, produse de igienă, a
îmbrăcămintei şi rechizitelor şcolare.