31 martie 2017

În urma "Task force",
Comisia Europeană va aloca fonduri pentru prevenirea şi combaterea bolilor la animale
·        În cauză sunt pesta porcină clasică, pesta porcină africană, rabia, blue tongue, influenţa aviară şi encefalopatia spongiformă transmisibilă, a declarat dr. Dănuţ Corneanu, şeful DSVSA Suceava.
·        Experţii europeni au verificat modul în care autorităţile judeţene responsabile sunt pregătite şi aplică măsurile de prevenire a introducerii în ţară a virusului pestei porcine.
Întrunirea "Task force", pentru monitorizarea eradicării bolilor la animale, desfăşurată în judeţul Suceava, în intervalul 27-30 martie 2017, în domeniul pestei  porcine africane  a fost o reuşită deplină, susţine dr. Dănuţ Corneanu, directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. 
Potrivit şefului DSVSA Suceava, scopul acţiunii a fost acela de a discuta şi evalua, în teren, modul în care autorităţile judeţene responsabile sunt pregătite şi aplică măsurile de prevenire a introducerii virusului pestei porcine pe teritoriul judeţului Suceava, implicit al României şi  Uniunii Europene. "În funcţie de constatările făcute ca urmare a vizitării Laboratorului Sanitar Veterinar din Suceava, precum şi a diferitor locaţii din judeţ, cei doi reprezentanţi ai Comisiei Europene, Valentina Piazza şi Pedro Rosado Martin, medici veterinari, experţi-administratori de programe cofinanţate de CE, Bruxelles, Belgia, trebuie să aloce sumele necesare pentru prevenirea şi combaterea bolilor din cadrul acestor programe, respectiv a pestei porcine clasice,  pestei porcine africane, rabiei, blue tongue, influenţei aviare şi encefalopatiei spongiforme transmisibile", a declarat dr. Dănuţ Corneanu, menţionând că respectivele alocări financiare vizează întreaga ţară. Echipa experţilor europeni, formată din 7 membri, a vizitat Laboratorul Sanitar Veterinar Judeţean; ferma Nord Suin Dumbrăveni; gospodării ale populaţiei din Dumbrăveni; Fondul de vânătoare Marginea şi Centrul de colectare de vânat de la Sadova, ambele aparţinând Direcţiei Silvice Suceava. La acţiunea "Task force" au mai luat parte reprezentaţi ai Agenţiei Naţionale Sanitare Veterinare şi pntru Siguranţa Alimentelor, Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti, DSVSA Botoşani, cât şi ai fondurilor de vânătoare, Direcţiei Silvice şi Gărzii Forestiere.