20 martie 2017

Simulări pentru testarea proiectelor de dezvoltare rurală
·        Au fost publicate informaţiile necesare întocmirii unui proiect, inclusiv cererile de finanţare, beneficiarii putându-le testa şi pregăti în vederea depunerii, informează, Mihai Moraru, şeful OJFIR Suceava.  
Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) Suceava informează că au fost publicate versiunile finale ale Ghidului solicitantului pentru submăsurile referitoare infrastructura de bază, dar şi la cea de acces. Mihai Moraru, directorul executiv al instituţiei sucevene, precizează că  aceste măsuri se adresează autorităţilor locale, asociaţiilor acestora, organizaţiilor neguvernamentale constituite conform legii, precum şi altor tipuri de beneficiari, în funcţie de specificul investiţiei. Moraru spune că - pe pagina oficială (www.afir.info) -, toţi cei interesaţi de fondurile europene nerambursabile aferente PNDR 2020 pot consulta ghidul solicitantului pentru Submăsura 4.3-„Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice”; Submăsura 7.2– „Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică”, precum şi pentru Submăsura 7.6-„Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural”. De asemenea, potrivit şefului OJFIR Suceava, publicate au fost şi anexele aferente ghidurilor necesare întocmirii unui proiect, inclusiv cererile de finanţare, pe care beneficiarii le pot testa şi pregăti în vederea depunerii. „Precizăm că de la momentul publicării variantelor finale ale ghidului solicitantului şi deschiderea sesiunilor de primire a proiectelor trebuie să treacă un interval de minimum 7 zile, conform prevederilor regulamentului de organizare şi funcţionare al procesului de selecţie şi al procesului de verificare a contestaţiilor pentru proiectele aferente măsurilor din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020”, a  Mihai Moraru, director executiv al Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Modalitatea de depunere a cererilor de finanţare va fi cea on-line, pe pagina de internet a AFIR, pentru toate cele trei submăsuri amintite.