Vatra Dornei şi
Cîmpulung Moldovenesc, afectate de ploile torenţiale
Invadate de ape au fost subsolurile a două
unităţi turistice şi un restaurant,
precum şi 9 anexe, 14 curţi sau grădini şi 8 beciuri.
Zeci de pompieri militari, lucrători ai comitetelor locale
pentru situaţii de urgenţă, poliţişti, angajaţi ai Sistemului de Gospodărirea Apelor
şi ai societăţii comerciale ACET şi poliţişti locali, cu mijloacele din dotare,
au intervenit în urma ploilor torenţiale, care au afectat localităţile Vatra
Dornei şi Câmpulung Moldovenesc. În total, pe perioada manifestării fenomenelor
meteorologice periculoase de cod galben, în cele două localităţi, s-au
înregistrat 9 anexe inundate, 14 curţi sau grădini, 8 beciuri şi două
subsoluri, de asemenea, invadate de ape. Acesta din urmă aparţin unor unităţi
turistice din Vatra Dornei, localitate în care a mai fost inundat un
restaurant, aflat la demisolul unui imobil. Potrivit unei informări a
Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, pe parcursul perioadei supuse
avertizărilor meteorologice şi hidrologice, dar şi după încheierea acesteia,
pompierii salvatori au acţionat în permanenţă pentru monitorizarea zonelor
afectate, precum şi la evacuarea apei. La orele dimineţii de 4 iulie se derulau
15 misiuni pentru evacuarea apei, în gospodăriile şi obiectivele
social-economice, din zonele afectate de inundaţii, situaţia operativă fiind în
continuă evoluţie. În urma avertizărilor de fenomene meteo periculoase, din ziua
de 3 iulie, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al
judeţului Suceava a fost activat Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a
Intervenţiei, cu reprezentanţi ai pompierilor militari, prefecturii, poliţiei,
jandarmeriei şi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor. Totodată, prin dispeceratul
comun ISU-SAJ au fost informate imediat toate primăriile de pe raza judeţului,
cu privire la atenţionările emise. În paralel, pompierii militari au pregătit
tehnica şi mijloacele de intervenţie la nivelul fiecărei subunităţi de
salvatori din judeţ şi au suplimentat efectivele de intervenţie, fiind chemaţi
de acasă salvatorii aflaţi în turele libere.