Protecţia Consumatorului şi Poliţia Economică iau în obiectiv restaurantele,
unităţile de cazare şi piscinele
·
Într-o singură lună, descinderile s-au lăsat cu 37 de
amenzi în valoarea de 48.600 de lei, dispusă fiind şi oprirea temporară de la
funcţionare a unei pensiuni turistice.
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Suceava derulează o campanie
tematică de controale privind respectarea prevederilor legale în unităţile de
alimentaţie publică. Comisarul şef adjunct Vasile Laţiş, precizează că acţiunea,
care a demarat pe 15 iunie, se desfăşoară pe întreaga durată a sezonului
estival, o parte din acţiuni având loc, prin constituirea de echipe mixte, în
colaborare cu Poliţia Economică, în funcţie de competentele legale ale fiecărei
instituţii. „Tematica vizează unităţi de alimentaţie publică, unităţi de
cazare turistică, baruri, piscine şi bazine de înot”, arată şeful Comisariatului
Judeţean pentru Protecţia Suceava. Astfel, în intervalul 15 iulie -15 iulie, comisarii
suceveni pentru protecţia consumatorului au făcut 127 de controale,
descinderile lăsându-se cu 37 amenzi. Valoarea acestora a însumat 48.600 de
lei, personalul specializat dispunând oprirea temporară de la funcţionare a
unei unităţi de cazare, acesteia impunându-i-se remedierea deficienţelor legate
de condiţiile de cazare. Laţiş precizează că în timpul verificărilor au fost
depistate şi sancţionate abateri privind lipsa atenţionării cu privire la
ingredientele alergene; produsele expirate; neindicarea gramajului, precum şi
în ceea ce priveşte lipsa orarului de funcţionare. Pe de altă parte, şeful Comisariatului
Judeţean pentru Protecţia Suceava a evidenţiat că pe durata sezonului estival
este monitorizat modul de prestare a serviciilor de către agenţiile de turism
tour-operatoare, care organizează sau vând pe cont propriu pachete de servicii
turistice sau componente ale acestora, direct sau prin intermediari. Supravegheate
sunt, de asemenea agenţiile de turism detailiste care vând sau oferă spre vânzare,
în contul unei agenţii de turism tour-operatoare, Vasile Latiş informează pe cei interesaţi că agenţiile de
turism sunt obligate să furnizeze turiştilor informaţii privind localitatea de
destinaţie; ruta de parcurs; mijlocul de transport; tipul unităţilor de cazare,
adresele şi categoriile de clasificare a acestora; serviciile de masă oferite; durata
programului; regimul paşapoartelor, vizelor şi asigurărilor de sănătate;
cuantumul avansului, dacă este cazul, precum şi de durata în care este valabilă
oferta turistică.