Poliţiştii de frontieră suceveni
au prins zece imigranţi ilegali
·
Potrivit Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră,
aceştia provin din ţări precum Somalia, Afganistan, Bangladesh şi Federaţia
Rusă.
·
Cu prilejul controalelor în punctele de trecere a frontierei,
ridicate au fost un pistol de calibrul 9 mm, două pistoale cu aer comprimat, 5
cartuşe şi 284 de bile metalice.
Situaţia operativă de le
frontiera de stat româno-ucraineană a fost, în primele 6 luni ale anului 2016,
una complexă, reliefează comisarul şef
Ilie Poroch Seriţean, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei
de Frontieră Suceava. Astfel, pe linia traficului
cu autoturisme, la punctele de trecere a frontierei judeţului Suceava cu
Ucraina au fost descoperite 13 maşini furate din străinătate, poliţiştii de
frontieră întocmind 13 dosare penale, pe numele a tot atâţia autori. În ceea ce priveşte imigraţia ilegală, în zona
de competenţă a structurilor Poliţiei de frontieră din judeţul Suceava au fost perfectate
6 dosare penale în care implicate sunt 10 persoane străine. Potrivit STPF,
aceştia provin din ţări precum Somalia, Afganistan, Bangladesh şi Federaţia
Rusă. Comisarul şef Ilie Poroch
Seriţean, purtătorul de cuvânt al STPF Suceava, subliniază că, în primele 6
luni ale anului 2016, Punctul de Trecere a Frontierei Siret a fost tranzitat de
935.5000 de persoane, perioadă în care prin Punctul de trecere a Frontierei de
la Vicşani, feroviar, au trecut 11.500 de persoane. La Siret, poliţiştii de
frontieră suceveni au verificat circa
368.000 de mijloace auto, în timp ce la Vicşani au fost controlate aproximativ
3.000 de trenuri. Nu în cele din urmă, pe linia traficului cu arme şi muniţii, lucrătorii
Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava au întocmit 3 dosare
penale, iar pentru 4 infracţiuni deferite organelor abilitate au fost tot atâtea
persoane. Cu prilejul controalelor, s-a precedat la ridicarea unui pistol de
calibrul 9 mm, a două pistoale cu aer comprimat, a 5 cartuşe şi a încă 284 de bile metalice. În primul semestru al
acestui an, în cadrul structurilor Poliţiei de frontieră de pe raza judeţului
Suceava au avut loc 199 de întrevederi cu gardienii din Ucraina.