Proprietarii care şi-au
lăsat pădurea fără pază, amendaţi de gardienii silvici
·
Aproape 100 de suceneni au fost somaţi să-şi
reîmpădurească terenurile de pe care au doborât arborii.
Garda Forestieră Suceava
a somat 350 de proprietari de pădure care nu au încheiat contracte de
administrare sau de prestări servicii cu structuri silvice autorizate. Şeful
instituţiei sucevene, Mihai Găşpărel, evidenţiază că, în urma verificărilor
efectuate, celor care nu s-au conformat li s-au aplicat
sancţiuni contravenţionale. Astfel, în primul semestru al anului 2016, gardienii
silvici suceveni au dat 37 de amenzi, valoarea acestora însumând 39.000 de lei.
Totuşi, ca urmare a demersurilor întreprinse, în pază au fost predate 142 de
hectare de terenuri forestiere, transferul serviciilor silvice efectuându-se
pentru un total de 377 de hectare. În
acelaşi context, Garda Forestieră a emis 97 de somaţii pentru reîmpădurirea
terenurilor, în cauză fiind o suprafaţă de 217 hectare, pe care s-au făcut
tăieri anterioare. Din informaţiile pe care le avem, una dintre
cauzele neîncheierii de contracte de prestări servicii silvice pentru
suprafeţele respective constă în aceea că proprietăţile private nu sunt
delimitate corespunzător în teren, fiind, în cea mai mare parte, formate din parcele
puse în posesie conform Legii nr. 18/1991, a căror medie pe deţinător este de
sub 1 hectar. În alte cazuri, proprietarii puşi în posesie au decedat, iar
moştenitorii încă nu au dezbătut succesiunea legală. De asemenea, odată
tăierile făcute, vegetaţia forestieră rămasă nu mai prezintă valoare economică
imediată pentru proprietari, aceştia considerând că plata prestărilor de
servicii silvice nu mai este rentabilă. Conform statisticilor, terenurile
împădurite neadministrate însumează o suprafaţă de 15.000 de hectare, respectiv
peste 3% din suprafaţa totală de pădure din judeţul Suceava.