Lucrările blocate de la
centura ocolitoare a Sucevei ar putea fi reluate din primăvara lui 2017
·
Legea obligă la reactualizarea proiectului, în septembrie,
în baza acestuia CNDANR urmând a demara procedurile de organizare a licitaţiei
pentru desemnarea firmei constructoare.
·
Întregul inel ocolitor al Sucevei este eligibil la
finanţare europeană nerambursabilă, valoarea acesteia fiind de 53 de milioane
de euro, susţine şeful CJ, Gheorghe Flutur.
Se fac demersuri de
deblocare şi accelerare a unor proiecte importante, „unele care au legătură cu
Consiliul Judeţean Suceava, iar altele, nu”, a anunţat ieri, într-o conferinţă
de presă, Gheorghe Flutur, şeful administraţiei judeţene. În acest sens, conducerea
executivului judeţean sucevean a avut întâlniri cu responsabilii Companiei Naţionale de
Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), obiectul discuţiilor
fiind reluarea intervenţiilor de la centurile de ocolire a municipiilor Rădăuţi
şi Suceava. În ceea ce priveşte reşedinţa de judeţ, Flutur spune precizează că
până în luna septembrie trebuie finalizată reactualizarea proiectului de
execuţie, după care va fi ţinută licitaţia pentru continuarea execuţiei cu
tronsonul Şcheia Moara-DE 85. „S-a stat 4 ani de zile, iar obligaţia este de
refacere, pentru că s-au întâmplat mişcări acolo, şi acesta este legea în
construcţii. Sper ca CNADNR în septembrie să scoată la licitaţie execuţia
lucrărilor”, reliefează preşedintele CJ. Gheorghe Flutur precizează că în
urma discuţiilor cu premierul Dacian Cioloş, întregul inel ocolitor al Sucevei
este eligibil la finanţare europeană nerambursabilă, valoarea acesteia fiind de 53 de milioane de euro. „Finanţarea iniţială a fost de la bugetul
de stat şi s-a trecut pe fonduri europene tot acest tronson de la Pătrăuţi până
la Hagigadar. Din păcate, am găsit lucruri întârziate, nici măcar actualizarea
proiectului nu era făcută, pentru a ţine licitaţia şi a putea începe lucrările
în toamnă. Însă, aşa cum stau lucrurile astăzi, poate vor începe în primăvară”,
a arătat Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului judeţean Suceava.
Pe de altă parte, la centura ocolitoare a municipiului Rădăuţi, sunt
purtate tratative pentru reluarea
lucrărilor „la parametrii din urmă, acolo fiind vorba despre 16,4 km şi o
valoarea de 25 de milioane de euro”.