Indemnizaţia minimă
pentru creşterea copilului, ajunge la 1.063 lei
În prezent minimul
este de 600 lei, limita maximă se va calcula la 85% din veniturile nete
realizate, iar primele drepturi majorate vor fi încasate efectiv în luna august.
Persoanele
aflate în plata indemnizaţiei lunare pentru creşterea copiilor în vârstă de
până la 2 ani beneficiază din oficiu de majorarea cuantumului indemnizaţiei,
informează Florentina Ichim, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene de Plăţi
şi Inspecţie Socială. „Aceste persoane nu trebuie să depună documente
suplimentare, întrucât majorarea cuantumului indemnizaţiei lunare se va face
automat, pe baza documentelor existente la dosar, începând cu dreptul aferent
lunii iulie 2016”, precizează responsabilul AJPIS Suceava, adăugând că plata drepturilor se face începând cu august
2016. Potrivit Florentinei Rusu, beneficiarii aflaţi în plata indemnizaţiei lunare
pentru creşterea copiilor în vârstă de până la 1 an sau în plata stimulentului
de inserţie, precum şi cei care au concediu fără plată pentru creşterea
copilului de până la 2 ani, şi care doresc modificarea opţiunii prin
prelungirea/ reluarea concediului şi plata indemnizaţiei lunare, vor trebui să
depună cerere tip şi acte doveditoare privind suspendarea realizării de
venituri supuse impozitului. Cererea se transmite prin e-mail, poştă sau se
depun direct la sediul AJPIS, majorarea indemnizaţiei aferente operându-se pe
baza documentelor depuse iniţial. Formularul cererii tip este disponibil pe
site-ul AJPIS Suceava. Florentina Rusu reliefează că schimbările importante,
intervenite prin recente acte ale Guvernului, se referă la faptul că limita
minimă a indemnizaţiei creşte la 85% din salariul minim brut pe ţară garantat
în plată, respectiv la 1.063 lei, faţă de 600 lei, cât este în prezent. Limita
maximă a indemnizaţiei este eliminată, aceasta urmând să fie calculată la 85%
din veniturile nete realizate. Pe de altă parte, stimulentul de inserţie se
stabileşte la 50% din indemnizaţia minimă, acesta crescând de la de la 500 lei
la 531 lei.