Statisticienii
suceveni, 157 de ani activitate
KPI Institut a
desemnat Institutul Naţional de Statistică drept instituţia românească având
cea mai bună relaţie cu utilizatorii datelor sale.
Statistica oficială românească aniversează 157 de ani
de la înfiinţare, informează Direcţia Judeţeană de Satistică Suceava, printr-un
comunicat de presă. „Constituit la 12 iulie 1859 prin Ordonanţa Domnească nr. 276 promulgată de
Alexandru Ioan Cuza, Institutul Naţional de Statistică, una dintre primele
autorităţi publice din România şi printre cele mai vechi instituţii din domeniu
din Europa, împlineşte 157 de ani”, se subliniază în comunicatul citat. După
eforturi de generaţii, şi având ca mentori pe iluştrii Dionis Pop Marţian şi
Ion Ionescu de la Brad, instituţia statisticii este unul dintre pilonii
statului român modern. Ca o răsplată a recunoaşterii de care se bucură
statistica românească, în anul 2014, un
reprezentant al României a fost nominalizat ca membru al Comitetului European
pentru Guvernanţă Statistică (ESGAB), organism din cadrul Sistemului Statistic
European. În 2015, Institutul Naţional de Statistică a fost desemnat de către
prestigiosul KPI Institut - dintre toate instituţiile publice româneşti - drept
instituţia având cea mai bună relaţie cu utilizatorii datelor sale. Totodată,
începând cu 1 ianuarie 2016, statistica oficială românească acţionează ca
membru al Comisiei de Statistică a ONU, cel mai important for al statisticii
mondiale. „Adecvându-şi permanent metodele şi metodologiile de lucru
celor mai moderne standarde internaţionale, Institutul Naţional de Statistică
este pregătit să răspundă astăzi cerinţelor de a pune la îndemâna autorităţilor
publice centrale şi locale, informaţii statistice relevante şi fiabile, în
măsură să susţină programele de dezvoltare a României”, se mai precizează în
comunicatul Direcţiei Judeţene de Satistică Suceava.