Patru amenzi de
1,45 de milioane de lei pentru abateri de grave de la normele de gospodărire a
apelor
·
32 de salariaţi ai SGA au intervenit la
îndepărtarea consecinţelor fenomenelor hidrometeorologice periculoase din Horodnicu
de Jos, Horodnicu de Sus, Mănăstirea Humorului, Cîmpulung Modovenesc şi
Pojorîta.
Lucrătorii specializaţi ai Sistemului de Gospodărirea
a Apelor Suceava au avut, în trimestru al doilea din 2016, nu mai puţin de 360
de controale la utilizatorii de apă, dar şi la lucrările construite pe
cursurile de apă, verificările urmărind, conform directorului executiv Daniel
Drăgoi, funcţionarea corectă a acestora, cât şi respectarea prevederilor
avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor. Descinderile având această
tematică s-au lăsat cu descoperirea de abateri de la legislaţia în domeniul
gospodării apelor, condiţii în care inspectorii SGA au aplicat 4 amenzi a căror
valoare însumează 1,25 de milioane de lei. Potrivit şefului SGA Suceava,
printre activităţile de administrare, exploatare, întreţinere, reparare,
completare şi modernizare a lucrărilor hidrotehnice aflate în administrare, în cel
de al doilea trimestru al anului 2016, tăieri de vegetaţie lemnoasă s-au făcut
1.500 de metri pătraţi, tăierile vegetative pe cursurile de apă neamenajate
s-au întins pe 700 de metri, iar reprofilările şi decolmatările de albii amenajate
au atins un volum de 63.000 de metri cubi. Daniel Drăgoi a mai precizat că la
întreţinerea echipamentelor electrice şi hidromecanice ale acumulărilor din
administrare angajaţii SGA au lucrat 2.712 ore. De reliefat este şi faptul că,
pe linia apărării împotriva inundaţiilor şi îndepărtarea consecinţelor fenomenelor
hidrometeorologice periculoase din 17-20
iunie, 32 de salariaţi ai Sistemului de Gospodărirea a Apelor Suceava au
intervenit cu două motopompe, 3 buldoexcavoatoare, un utilaj IFRON, un
excavator şi 4 drujbe în Horodnicu de Jos, Horodnicu de Sus, Mănăstirea
Humorului, Cîmpulung Modovenesc şi Pojorîta. De asemenea, pentru urmărirea
evoluţiei calitative a apelor, în perioada amintită, în laboratoarele
Sistemului de Gospodărire a Apelor s-au întocmit două buletine de analize
pentru lacuri de acumulare şi alte 44 de analize pentru cursurile de apă
curgătoare din judeţul Suceava. În
trimestrul al doilea al anului în curs, în ceea ce priveşte avizarea şi
autorizarea folosinţelor de apă, SGA Suceava a eliberat 28 de autorizaţii şi 20
avize, făcând 6 notificări de punere în funcţiune şi două notificări de
începere a execuţiei. Sistemul de Gospodărire a Apelor are ca obiective,
printre altele, protecţia, conservarea şi restaurarea resurselor de apă,
asigurarea exploatării în siguranţă a lucrărilor din administrare, în vederea
evitării întreruperii serviciilor specifice, prevenirii calamităţilor cauzate
de fenomenele meteorologice periculoase, dar şi a accidentelor la lucrările
hidrotehnice.