Suceava ajunge
la 10 autobuze de capacitate mică
Mijloacele de
transport, cu 12 locuri pe scaune şi 10 în picioare, sunt dotate cu instalaţii
de încălzire şi de aer condiţionat, precum şi cu rampe pentru accesul
persoanelor cu dizabilităţi.
„Strategia
noastră este de a avea un parc performant la societatea de transport public”, a declarat
primarul Ion Lungu, precizînd că, în cel mai scurt timp, urmează a fi semnat
contractul pentru aducerea a 40 de autobuze electrice.
Cinci autobuze noi
de capacitate mică au intrat în dotarea societăţii comerciale de transport
public de călători TPL Suceava, ieri primarul Ion Lungu, viceprimarul Lucian
Harşovsci şi administratorul unic al firmei, Darie Romaniuc, înmânând cheile
conducătorilor auto care le-au luat în primire. Edilul-şef susţine că noile
mijloace de transport de călători au fost mult aşteptate de locuitorii
cartierului Burdujeni-sat şi Iţcani, în care există străzi mici, precum şi de
cei din Zamca şi Obcini. „Iată că ne ţinem de cuvânt cu ceea ce am promis în
campania electorală, astăzi venind celelalte 5 autobuze de capacitate mică
pentru societatea de transport local, care sunt potrivite pentru a funcţiona în
special pe străzile înguste din cartierele Burdujeni-sat şi Iţcani, dar şi în
Zamca şi Obcini. Pe lângă cele 5 care au
venit anul trecut, acum avem 10 autobuze de capacitate mică care vor acoperi
zone mai puţine rentabile”, a subliniat Lungu. Şeful municipalităţii a
precizat că strategia de înnoire a parcului auto al TPL continuă, în cel mai
scurt timp urmând a fi semnat contractul pentru achiziţionarea a 40 de autobuze
electrice.
De asemenea, în perioada următoare în Suceava urmează a sosi
autospeciale, furgonete şi biciclete electrice. „Strategia noastră este de a
avea un parc performant la societatea de transport public, cât şi o activitate
performantă, iar acesta lucru se va întâmpla în măsura în care vom aduce
autobuzele electrice. Din păcate, astăzi TPL merge pe sârmă, iar acest lucru se
întâmplă din cauza costului ridicat al combustibilului”, a explicat Ion
Lungu, primarul municipiului Suceava.
Furnizorul celor
5 autobuze de capacitate mică marca Karsan Jets este compania Anadolu
Automobile SRL Bucureşti, directorul
TPL, Darie Romaniuc, arătând că mijloacele de transport, cu 12 locuri pe scaune
şi 10 în picioare, sunt dotate cu instalaţii de încălzire şi de aer
condiţionat, precum şi cu rampe pentru accesul persoanelor cu
dizabilităţi. Viceprimarul Lucian
Harşovschi şi-a exprimat satisfacţia că aceste 5 noi mijloace de transport de
călători au ajuns în reşedinţa de judeţ, completând actualul parc de 30 de
autobuze al TPL. „Ne dorim mulţi kilometri fără evenimente, cele de anul
trecut având deja la bord 60.000-70.000 km şi funcţionează foarte bine”, a
spus Lucian Harşovschi. În 2015, Anadolu Automobile SRL a fost singurul
ofertant pentru furnizarea a primelor 5 autobuze de capacitate mică marca
Karsan Jets.