Cale
liberă la proiecte de investiţii europene neagricole în mediu rural sucevean
·
Urmărite sunt stimularea mediului de afaceri de
la sate, crearea de noi locuri de muncă, creşterea veniturilor populaţiei rurale,
precum şi reducerea diferenţelor dintre rural şi urban.
Sesiunea de cereri de proiecte aferente submăsurilor
6.2 „Sprijin pentru înfiinţarea de
activităţi neagricole în zone rurale”, respectiv, şi 6.4, „Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi
neagricole”, se deschide începând cu data de 28 iulie 2016, anunţă
Mihai Moraru, directorul executiv al Oficiului Judeţean pentru Finanţarea
Investiţiilor Rurale Suceava. Potrivit oficialului sucevean, în vederea
întocmirii cererilor de finanţare, variantele finale ale ghidurilor
solicitantului pot fi consultate pe pagina oficială de internet a Agenţiei
pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) (www.afir.info), acestea fiind publicate încă
de pe 21 iulie 2016. Mihai Moraru precizează că, o dată cu proaspăta sesiune de
primire a proiectelor, se aplică inclusiv noile reguli de depunere on-line a
cererilor în cauză. Astfel, plafonul de depunere a proiectelor se majorează de
la 120% la 200%, iar în primele 5 zile calendaristice, a fiecărei etape de
depunere, nu se aplică plafonul maxim, indiferent de valoarea fondurilor
solicitate prin proiectele înaintate. Demersurile survin „Pachetului de
măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate”, lansat de premierul Dacian
Coloş, în luna martie 2016, acesta urmărind, printre altele, stimularea
mediului de afaceri din mediul rural, crearea de noi locuri de muncă, creşterea
veniturilor populaţiei rurale, precum şi reducerea diferenţelor dintre mediile
rural şi urban. Pachetul de măsuri poate fi consultat pe site-ul Guvernului www.gov.ro, la secţiunea „Obiective”, subsecțiunea
„Strategii-politici-programe”. „Solicitanţii interesaţi să obţină finanţare
europeană nerambursabilă prin intermediul submăsurilor ce vizează sectorul
non-agricol, respectiv 6.2 şi 6.4, pot consulta gratuit ghidul solicitantului
pe pagina oficială de internet a AFIR, www.afir.info”, subliniază Mihai Moraru,
directorul executiv al Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor
Rurale (OJFIR) Suceava.