Aproape 30% din
totalul preşcolarilor şi elevilor suceveni învaţă în unităţi neautorizate
Suma estimată
necesară pentru autorizarea unităților școlare din punct de vedere sanitar, cât
şi al securităţii la incendii se ridică la nu mai puţin de 84 milioane lei.
Ieri, la sediul
Instituţiei Prefectului judeţului Suceava a avut loc o întâlnire cu
reprezentanţii Consiliului Judeţean Suceava, Agenţiei pentru Protecţia
Mediului, Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu, Direcţiei de
Sănătate Publică, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava,
în vederea identificării de soluţii pentru autorizarea unităţilor de învăţământ.
Astfel, potrivit
datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean, în cele 461 de unităţi
şcolare neautorizate îşi desfăşoară activitatea peste 33.000 copii,
reprezentând un procent de 29% din totalul școlarilor și preșcolarilor din județ.
Din cele prezentate de instituţiile abilitate, suma estimată necesară pentru
autorizarea unităților școlare din punct de vedere sanitar, cât şi al
securităţii la incendii se ridică la nu mai puţin de 84 milioane lei. Conform
reprezentanților Direcției de Sănătate Publică, principala problemă la
autorizare este nesolicitarea avizului de specialitate de către autoritățile
administrativ teritoriale. Conform sursei citate, majoritatea unităţilor de
învăţământ fără autorizaţie sanitară de funcţionare se află în mediul rural şi
nu îndeplinesc condiţiile impuse din cauza lipsei apei curente şi canalizării,
dar şi a grupurilor sanitare corespunzătoare.
Vicepreședintele
Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Niță, a reliefat, în cadrul întâlnirii
de ieri, că instituția pe care o reprezintă va acorda îndrumare și sprijin
tuturor primarilor din unitățile administrativ-teritoriale cu unități școlare
neautorizate. De cealaltă parte, Constantin
Harasim, prefectul județului Suceava, a făcut cunoscută constituirea unei
comisii mixte care va verifica unităților școlare neautorizate, aceasta
funcţionând în perioada 11 iulie-20 august 2016. La final, comisia va prezenta
raportul, care va cuprinde concluziile controalelor, dar și măsurile în vederea
remedierii tuturor deficienţelor constatate.