Reabilitarea cu fonduri europene
a reţelelor de apă şi de celor de canalizare, amorţită de scăderea temperaturilor
·
Trebuie să ne concentrăm acolo unde sunt lucrări începute
şi să ne grăbim, pentru că deja se anunţă temperaturi negative”, a precizat şeful
executivului local, Ion Lungu.
Concentrare maximă pe intervenţiile urgente, fără deschiderea de alte
fronturi de lucru, le-a solicitat constructorilor, Ion Lungu, primarul
municipiului Suceava, în cadrul şedinţei săptămânale de analizare a proiectului
de extinderea şi reabilitare, cu fonduri europene, a reţelelor de apă şi
reţelelor de canalizare din reşedinţa de judeţ. Pe fondul avertizărilor de
răcire a vremii, edilul-şef a cerut responsabililor din proiect să grăbească readucerea
la starea iniţială şi asfaltarea străzii „Patru Rareş”, din zona centrală, pe
care se lucrează de jumătate de an, dar şi a străzilor „Zamca”, din cartierul
cu acelaşi nume şi „Nicolae Iorga”, din preajma staţiei CFR Burdujeni. Lungu a evidenţiat că, deja, se pune problema
riscului de execuţie, întrucât temperatură optimă de turnare a asfaltului este
de 9 grade Celsius, iar în perioada care vine sunt anunţate chiar şi minime
negative. „Turnarea asfaltului, a
betonului, deja este o problemă. Trebuie să ne concentrăm acolo unde sunt
lucrări începute şi să ne grăbim, pentru că deja se anunţă temperaturi
negative”, a precizat şeful executivului local. Primarul apreciază că, în
ciuda amânărilor repetate şi nerespectării termenelor de asumate, din cele 40
de străzi pe care s-au făcut săpături la infrastructura subterană de utilităţi,
în lucru au mai rămas 17, unele dintre ele urmând a fi recepţionate în aceste
zile. Ediul-şef a mai subliniat că în intervalul care vine se va acţiona cu
precauţie, astfel încât, peste iarnă, arterele cu pricina să fie accesibile
circulaţiei. „Vom urma metoda paşilor mărunţi. În măsura în care
constructorii vor preda anumite străzi, şi dacă vremea va permite, vom fi de
acord să deschidem noi fronturi, dar limitat şi controlat, astfel încât în
perioada rece care se apropie, să lăsăm străzile într-o stare de funcţionare”,
a încheiat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Până la finalizarea proiectului amintit,
extinderea reţelelor de alimentare cu
apă se va face pe 76 de străzi, respectiv pe circa 31,3 km. Reabilitările au în
plan 25,4 de km de conducte de pe 67 străzi, din toate cartierele, mai puţin
centrul oraşului. Reţelele de canalizare
de pe 70 de artere sunt în extindere cu 32,7 km, iar cele de pe alte 15 străzi,
în lungime de 6 km, vor fi reabilitate. Perioada de aplicare a POS Mediu a fost
stabilită pentru anii 2010-2013, însă obiectivele acestuia au fost prelungite
şi după expirarea intervalului.