Blestemul termoficării:
·
Cel mai probabil, licitaţia va fi reluată anul viitor,
iar dacă se ţine cont de procedurile îndelungate şi greoaie, precum şi de
probabilitatea înregistrării de contestaţii, iarna viitoare va prinde
autorităţile locale şi pe suceveni în aceeaşi situaţie fără perspectivă în care
se află şi în prezent.
·
"M-a îmbătrânit, m-a albit acest subiect al Termica(...)
Cred că, de 10 ani, nu este zi lăsată de la Dumnezeu, să nu vorbim de
termoficare", relevă edilul-şef sucevean, Ion Lungu.
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, va pune
pe masa deliberativului local, un proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii
termenului de prestare a serviciului public de transport, distribuţie şi
furnizare a energie termice de către societatea comercială în insolvenţă
Termica Suceava. Demersul survine eşuării negocierilor dintre Comisia specială
a autorităţilor locale şi reprezentanţii firmei Thermonet - în vederea
preluării activităţii amintite - prelungirea urmând fi valabilă până la
desemnarea unui operator care va asigura gestiunea prin concesionare a
serviciului în cauză. Întrucât nu este membru al Comisiei de negociere, şeful
municipalităţii s-a ferit să comenteze pe marginea tratativelor dintre cele
două părţi, preferând să aştepte prezentares raportului de rigoare în plenul
legislativului. "Nu mă voi pronunţa asupra raportului, până ce acesta
nu va fi aprobat în Consiliul Local, dar ca măsură preventivă, am pregătit, pe
ordinea suplimentară de zi, un proiect prin care se aprobă prelungirea
prestării serviciului de către Termica. În concluzie, se va relua această licitaţie,
cel mai probabil anul viitor. De aceea, până atunci vom da mandat societăţii
Termica să presteze acest serviciu", a spus ocupantul fotoliului din
Areni.
Pe de altă parte, Lungu a ţinut să menţioneze că
protocolul dintre Primărie, Termica şi Bioenergy, prin care 42% din încasările
curente ale producătorului, distribuitorului şi furnizorului de agent termic să
ajungă în conturile societăţii producătoare a agentului termic, este pe cale de
a fi materializat "trebuind încă unele semnături". După ce
consilierii locali au majorat tariful gigacaloriei la un nivel sub cel pretins
de către transportator, Bioenergy a plusat şi a cerut 45% din sumele adunate,
ceea ce, evident, nu a fost pe placul Termica.
"Cei de la Termica nu sunt de acord cu 45%, cât este ponderea din
tariful total, ci doar cu 42%. În final au fost de acord şi cei de la Bioenergy
cu 42% din noua sumă aprobată în Consiliul Local. Sper să semnăm protocolul,
astfel încât să existe o certitudine a încasării energiei termice livrate,
acesta fiind, implicit, un document important către bancă, în asigurarea unui
cash-flow, a unei finanţări corespunzătoare la societatea Bioenergy",
a declarat Ion Lungu. Reamintim că, după două etape de licitaţie, la care nu
s-au înscris minim 3 competitori, la negocieri au fost invitaţi prestatorul
titular Termica Suceava, cât şi Thermonet Suceava, societate nou constituită cu
sediul social pe strada „Energeticianului” din Suceava şi având ca acţionari pe
Adrem Invest Bucureşti(51%) şi Elsaco Botoşani(49%). Cele două firme au
participat la ambele etape ale licitaţiei, însă Termica a fost declarată
neeligibilă pe motiv de insolvenţă şi de
datorii mari la bugetul consolidat la statului. Drept pentru care, Consiliul
Local au hotărât să treacă la etapa următoare, ce a negocierilor cu oficialii
Thermonet.
În circumstanţele prezentate, dacă se iau în calcul
procedurile îndelungate şi greoaie, precum şi riscul depunerii de contestaţii
la licitaţie, există toate premisele ca sezonul rece următor să prindă, atât pe
responsabilii municipali suceveni, cât şi populaţia reşedinţei de judeţ, în
aceeaşi situaţie fără orizont în care se află şi la această dată. "M-a îmbătrânit, m-a
albit acest subiect al Termica, al blestemului termoficării, pentru că asta
este realitatea! Cred că, de 10 ani, nu este zi lăsată de la Dumnezeu, să nu
vorbim de termoficare", a conchis edilul-şef Ion Lungu.