Al doilea start pentru
lucrările cu fonduri europene la 10 străzi, podul de peste Suceava şi pasajul
CFR Iţcani
·
Primul contract de execuţie, semnat în urmă cu lună, a fost reziliat după ce instanţa a dat câştig
de cauză firmei contestatoare a licitaţiei, Primăria fiind silită să parafeze
un nou contract cu aceasta din urmă.
·
Din cauza birocraţiei, contestaţiilor şi acţiunilor în
instanţă, termenul de încheiere a proiectului a fost amânat cu 6 luni,
respectiv până pe 31 decembrie 2015.
Ieri, conducerea Primăriei
municipiului Suceava a dat startul lucrărilor la proiectul cu finanţare
europeană de reabilitare şi modernizare a 10 artere de circulaţie din reşedinţa
de judeţ. Acesta este cel de al doilea ordin de începere a execuţiei, după ce
anteriorul, emis în urmă cu o lună, a fost anulat. Municipalitatea suceveană
semnase contractul de execuţie cu Greprocon Iaşi, declarată câştigătoare a licitaţiei, însă firma
contestatoare Victor Construct Botoşani a obţinut decizie favorabilă în
instanţă, drept pentru care Primăria Suceava s-a văzut nevoită să rezilieze
contractul anterior şi să parafeze unul nou cu societatea constructoare
botoşăneană. „Demarează noile lucrări cu fonduri europene la un număr de 10
străzi, implicit la Bulevardul George Enescu, strada Universităţii, podul de
peste râul Suceava, în zona Iţcani, pasajul de peste cale aferată, şi dar şi la
alte străzi importante”, a declarat edilul-şef al Sucevei. Date fiind multele contestaţii şi acţiuni în
instanţă, termenul de finalizarea a proiectului a fost decalat cu 6 luni,
respectiv de la 30 iunie 2015 la 31 decembrie 2015. Şeful administraţiei locale
sucevene a precizat că se va lucra şi în intervalele cu temperaturi scăzute,
mai ales la obiectivele nepretenţioase din acest punct de vedere. „Termenul
de finalizare a lucrărilor este 31 decembrie 2015. Vom face, cât vom putea,
lucrări de calitate, în această perioadă, până vine iarna. Însă, ae va putea
lucra în condiţii de frig, chiar şi la anumite intervenţii de consolidare a
podului şi pasajului de la Iţcani”, a precizat primarul Sucevei, Ion Lungu,
adăugând că, deocamdată nu se impune, însă pe podul de peste râul Suceava se va
circula pe câte un sens de mers, aşa cum s-a procedat şi la repararea celui din
preajma Bazarului. Valoarea de licitaţie
a lucrărilor cu fonduri europene este de peste 27 milioane de lei(circa 8
milioane de euro), iar prin implementarea proiectului, în capitala de judeţ vor
intra în reabilitare 10 artere de circulaţie, cea mai importantă fiind
Bulevardul „George Enescu”. Finalizate vor fi modernizările de pe DE 85,
executate în prima etapă a proiectului POR din anii trecuţi, în lucru intrând
străzile „Traian Vuia”, „Cernăuţi” şi „Grigore Alexandru Ghica”, toate înspre
Siret. Intervenţii se vor desfăşura, de asemenea, pe străzile „Universităţii”,
precum şi la două poduri de pe străzile „Cuza Vodă” şi „Plevnei”, din cartierul
Burdujeni. Reparaţii capitale, la părţile de infrastructură şi suprastructură,
vor fi făcute la podul rutier de peste râul Suceava şi pasajul CFR, ambele din
cartierul Iţcani.
Finanţarea este obţinută din
economiile făcute în cadrul Programului Operaţional Regional(POR), termenul
limită pentru încheierea intervenţiilor fiind 15 iunie 2015.