Aproape 3000 de vulpi,
vaccinate antirabic pe cale aeriană
·
Populaţia de vulpi constituie principalul rezervor de
virus rabic din judeţul Suceava.
Programul de vaccinare antirabică
aeriană şi manuală a vulpilor demarează
zilele acestea, anunţă Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa
Alimentelor Suceava. Potrivit directorului executiv al instituţiei sucevene,
Ionuţ Lurenţiu Leon Postolache, efectivul evaluat în anul 2014, este de 2.934
de vulpi, aflate pe 71 de fonduri de vânătoare, administrate fiind de 18
asociaţii de vânătoare. Directorul Postolache precizează că populaţia de vulpi
constituie principalul rezervor de virus rabic din judeţul Suceava, acestea din
urmă, prin muşcare, putând transmite boala la oameni, animale de companie şi
animale domestice. Scopul vaccinării este acela de a reduce sau chiar elimina
riscul de răspândire a maladiei, prin folosirea inovatoare a vaccinurilor
antirabice orale. „Acest program este
unul inovator, prin care se folosesc vaccinuri antirabice orale pentru combaterea
rabiei la vulpe şi alte carnivore sălbatice. Scopul vaccinării este acela de a
elimina sau reduce difuzarea bolii”, declară directorul executiv al DSVSA. Ionuţ Lurenţiu
Leon Postolache atenţionează populaţia să nu pună mâna pe momelile vaccinale
găsite intacte. În cazul în care ar putea ajunge la îndemâna acesteia, momelile
vor fi ridicate cu mâinile protejate cu mănuşi, după care vor fi duse în zonele
împădurite. În cazul în care momelile vaccinale descoperite întâmplător au
învelişul distrus, va fi anunţat medicul veterinar din ce mai apropiată
localitate.