Există riscul ca unele
străzi să intre neasfaltate în iarnă
·
crede Florin Cerlincă, şeful Direcţiei Tehnice a Primăriei
Suceava.
Mai multe artere de
circulaţie din municipiul Suceava, afectate de săpături, ar putea rămâne
neaduse la starea iniţială înainte de venirea îngheţului. Aşa se poate
concluziona după întâlnirea de analiză săptămânală a stadiului proiectului
european de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi a celor de
canalizare din reşedinţa de judeţ, în cadrul Programului Operaţional Sectorial
Mediu. După comandamentul cu factorii responsabili implicaţi în proiect, Florin
Cerlincă, directorul Direcţiei Tehnice a Primăriei, s-a declarat nemulţumit de nerespectarea
graficului de execuţie asumat de firma constructoare, nevoind să facă, însă,
comentarii asupra calităţii acesteia. Oficialul municipalităţii este de părere
că, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, o serie de artere nu vor
putea fi readuse la starea iniţială, producând, peste iarnă, disconfort
locuitorilor din zonele cu pricina. „Ritmul lucrărilor şi stadiul fizic atins
mă nemulţumesc, mai ales cele referitoare la refacerea la starea iniţială a
străzilor. Aceasta, motivat de faptul că există riscul ca unele străzi să nu
poată fi finalizate şi asfaltate din cauza condiţiilor meteo. Este un aspect
care ne preocupă foarte mult, întrucât putem rămâne peste iarnă cu străzi
nerefăcute”, precizează Cerlincă.
Şeful
Direcţiei tehnice atrage atenţia constructorilor că, în situaţia în care
graficele de lucrări şi angajamentele luate cu prilejul analizelor săptămânale
nu vor fi onorate, aceştia din urmă se supun sancţiunilor. „S-ar putea ca,
în asemenea etapă, să recurgem şi la această măsură. Până acum am avut toată
înţelegerea, însă rigorile sezonului rece o să ne impună să facem apel la alte
măsuri”, a încheiat directorul Direcţiei Tehnice a Primăriei, Florin
Cerlincă. Până la finalizarea proiectului amintit, extinderea reţelelor de alimentare cu apă se va face pe 76 de
străzi, respectiv pe circa 31,3 km. Reabilitările au în plan 25,4 de km de
conducte de pe 67 străzi, din toate cartierele, mai puţin centrul
oraşului. Reţelele de canalizare de pe
70 de artere sunt în extindere cu 32,7 km, iar cele de pe alte 15 străzi, în
lungime de 6 km, vor fi reabilitate. Perioada de aplicare a POS Mediu a fost
stabilită pentru anii 2010-2013, însă obiectivele acestuia au fost prelungite
şi după expirarea intervalului. Proiectul vine în continuarea Programului ISPA
de reabilitare a reţelelor de apă, reţelelor de canalizare şi modernizare a
staţiei de tratare-epurare a apelor menajere din municipiul Suceava, demarat în
2007 şi încheiat în 2010.