Chemaţi la urne, cu 4.000
de suceveni mai mulţi faţă de numărul de locuitori de la ultimul recensământ
·
Primăria Suceava încă nu a primit listele electorale
permanente actualizate.
Municipiul Suceava este la zi cu
pregătirile pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie a declarat primarul
Ion Lungu. „Primăria municipiului
Suceava se pregăteşte pentru alegerile prezidenţiale. Am dat dispoziţii pentru
organizarea secţiilor de votare, însă, deocamdată nu am primit listele
electorale permanente actualizate”, a arătat şeful administraţiei locale,
adăugând că, pe raza reşedinţei de judeţ vor deschise 63 de secţii de votare.
Lungu spune că, în conformitate cu listele anteriore, la urne ar fi chemaţi
circa 95.000 de suceveni. Aceasta în condiţiile în care datele recensământului
din toamna lui 2011 relevă că municipiul Suceava ar avea 91.121 de locuitori. Pe de altă part, edilul şef susţine că la
Direcţia de Evidenţă a Populaţie figurează în jur de 114.000 de suceveni, adică
cu 23.130 mai mulţi în comparaţie cu rezultatele definitive ale recensământului
populaţiei.
În altă ordine de idei, în opinia
lui Lungu, un lucru important este şi respectare regulilor de afişaj electoral,
în Suceava fiind stabilite 32 de locuri cu această destinaţie. „Fac un apel
la respectarea acestor locuri de afişaj, astfel încât să nu fie lipite afişe pe
poduri podeţe, viaducte, arbori, stâlpi sau ziduri. În caz contrar, vom fi
obligaţi să aplică amenzi, şi nu mi-a făcut niciodată plăcere acest lucru”,
a punctat Ion Lungu.
Valoarea amenzilor variază între
50 şi 500 de lei, sancţiunile contravenţionale fiind aplicate lucrătorii
Poliţiei Locale.