Dosare „Casa verde”,
aprobate la 3 ani de la depunere
·
Anul acesta, analizate au fost 340 de dosare, dintre
acestea aprobate fiind 246, în cazul restului de 104 solicitanţii trebuind se
depună contestaţii în termen de 10 zile.
·
Cauza respingerii acestora: inadvertenţele
dintre extrasul de carte funciară pentru imobilul la care se va implementa
proiectul şi adresa din cartea de identitate a solicitantului
Administraţia Naţională a
Fondului pentru Mediu a publicat situaţia cererilor de finanţare nerambursabilă
prin Programul privind instalarea de sisteme de încălzire care utilizează
energie verde regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor
clasice de încălzire. Este vorba despre cea de a doua sesiune de finanţare din
urmă cu 3 ani, adică din 2011, perioadă în care pentru judeţul Suceava a fost
alocată suma de 5,09 milioane de lei, în timp ce totalul solicitat a depăşit
repartizarea iniţială, ridicându-se la 5,41 milioane de lei. Sucevenii
interesaţi au depus, la acea dată, 902 de cereri, dintre 9 pentru pompe de
căldură, 192 pentru centrale termice şi 701 pentru panouri solare. Conform
paginii web a Administraţiei Naţionale a Fondului pentru Mediu, în cadrul sumei
de 3,98 de milioane de lei rămasă după semnarea
contractelor şi finanţărilor parţiale din 2011-2013, până pe 4 august, analizate
au fost 340 de dosare, dintre acestea aprobate fiind 246.
Listele cu cele 104 de dosare
respinse sunt postate pe site-ul Administraţiei Naţionale a Fondului pentru
Mediu, la secţiunea „Casa verde” pentru persoane fizice. Potrivit
ghidului de finanţare, „se poate depune contestaţie, privind decizia
Comitetului director, la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu, în termen
de 10 zile de la data comunicării rezultatelor, respectiv de la postarea listei
cu dosarele de finanţare respinse, pe site-ul Autorităţii”. Cele mai multe dosare din judeţul Suceava au fost respinse
din cauza unor inadvertenţe dintre extrasul de carte funciară pentru imobilul la
care se va implementa proiectul şi adresa din cartea de identitate a
solicitantului. Contractele de finanţare pentru cele 246 de dosare aprobate
urmează a fi semnate în perioada următoare, însă solicitanţii respinşi trebuie
se grăbească să înainteze contestaţie şi să-şi remedieze deficienţele semnalate.
Reamintim că în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de
încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau
completarea sistemelor clasice de încălzire, statul acordă solicitanţilor
finanţare de cel mult 6000 lei pentru amplasarea de panouri
solare; până la 8000 lei în cazul montării de pompe de căldură şi nu mai mult
de 6000 lei pentru centralele termice pe
peleţi, brichete, tocătură lemnoasă şi alte resturi şi deşeuri vegetale,
agricole, forestiere şi silvice. Programul, denumit popular „Casa
Verde”, a fost lansat, pentru persoane fizice, începând cu 1 iunie 2010.