Transporturile rutiere otrăvesc
aerul din judeţul Suceava
·
Impactul traficului rutier
asupra calităţii aerului şi sănătăţii umane este mai mare în mediul urban.
·
„Este necesar a se acţiona
rapid şi eficient, în sensul reducerii acestuia, prin alinierea la standardele
UE”, se arată în raportul APM privind calitatea
mediului.
Dintre toate tipurile de transport, respectiv rutier, feroviar şi aerian,
pentru judeţul Suceava sursa cea mai importantă de emisii în aer o reprezintă
traficul auto, se arată în raportul anual privind starea mediului, făcut public
de Agenţia pentru Protecţia Mediului, în care se precizează că, în principal,
este vorba despre emisii de oxizi de azot şi monoxid de carbon. Potrivit sursei
amintite, presiunile activităţii de transport asupra mediului se traduc prin
poluarea atmosferei, ca efect al emisiilor rezultate din procesule de combustie
al motoarelor, dar şi prin poluare fonică şi cu vibraţii. Traficul auto reprezintă
o sursă de poluanţi, precum monoxid de carbon, oxizi de azot, compuşi organici
volatili, pulberi, oxizi de sulf, plumb şi alte metale grele. Alterarea
calităţii aerului din localităţile urbane, ca urmare a traficului rutier este
influenţată atât de nivelul emisiilor din aer, cât şi de factorii geografici şi
urbanistici, care corelaţi cu condiţiile de microclimat, în multe cazuri împiedică
dispersia poluanţilor. Astfel, are loc o concentrare a acestora, îndeosebi în
zonele intens circulate, pe străzile de tip „canion”. În Raportul privind
starea mediului în 2013 se subliniază că, deşi eficienţa autovehiculelor şi cea
a catalizatorilor a fost şi este în continuă îmbunătăţire, aceasta este
contrabalansată, în sens negativ, de creşterea lungimii medii a unei călătorii,
creşterea numerică a parcului auto, precum şi de alte variabile, cum ar fi
stilul de condus, ambuteiajele din trafic, lipsa unei infrastructuri adecvate
de transport, toate traducându-se printr-o creştere a intensităţii emisiilor de
oxizi de azot. „Având în vedere impactul semnificativ al transporturilor
asupra calităţii aerului, este necesar a se acţiona rapid şi eficient, în
sensul reducerii acestuia, prin alinierea la standardele UE, atât în ceea ce
priveşte infrastructura de transport, cât şi normele de reglementare
tehnologice în privinţa emisiilor autovehiculelor, toate acestea împreună cu
programe de stimulare a înnoirii parcurilor auto”, se precizează în
materialul întocmit de APM Suceava.